După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Marşul pentru viaţă
Mai multe asociaţii şi fundaţii ale societăţii civile, în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase, au organizat sâmbăta aceasta, în 29 de oraşe şi comune din ţară, „Marşul pentru viaţă“. La Bucureşti, manifestul a început de pe platoul din faţa Cercului Militar Naţional, informează TRINITAS TV, citat de Basilica.
Mesajul-manifest adresat publicului în acest an, „Iubeşte-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!“, a reunit pe străzile Capitalei copii, tineri, dar şi vârstnici.
La Buzău, marşul a fost organizat de Fundaţia „Sfântul Sava”. Cei peste 1.000 de participanţi au plecat din faţa Bisericuţei Copiilor din municipiu, pe traseul Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”, Primărie, marşul oprindu-se în faţa Maternităţii din Buzău.
Şi ieşenii au participat la Marşul pentru viaţă. Aceştia s-au strâns în număr mare în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie, de unde au plecat pe traseul Independenţei - Ştefan cel Mare - Palas. Întreaga manifestare s-a desfăşurat în tăcere şi s-a încheiat spectaculos, sute de baloane cu heliu fiind lăsate să plutească spre cer.
Binecuvântare arhierească la Tulcea pentru participanţii la marş
Sâmbătă, 23 martie a.c., Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a binecuvântat în Biserica „Buna Vestire” din Tulcea tinerii participanţi la „Marşul vieţii”, procesiune pentru o viaţă curată şi sănătoasă, pentru copii şi familie împotriva avortului organizată de ASCOR şi Provita, filiala Tulcea.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre rolul mamei şi despre importanţa naşterii de prunci în ziua de astăzi, când societatea românească şi nu numai suferă de acest lucru, sporul natural ajungând la cifre alarmante. Totodată, Preasfinţia Sa a arătat faptul că, simbolic, marşul acesta pentru naşterea de prunci are loc înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri, când Mântuitorul Iisus Hristos s-a întrupat în pântecul Maicii Preacurate.



.jpg)
