Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Marşul pentru viaţă în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
În mai multe oraşe din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, s-a desfăşurat sâmbătă, 25 martie, de Buna Vestire, Marşul pentru viaţă. Sub sloganul „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, mii de tineri, copii şi bătrâni, însoţiţi de ierarhi, preoţi şi diaconi, s-au deplasat pe străzile oraşelor, transmiţând astfel un mesaj de încurajare femeilor care se află în criză de sarcină.
La Constanţa, peste 1.500 de persoane au înfruntat ploaia şi frigul şi au participat la Marşul pentru viaţă. În mijlocul credincioşilor a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a declarat că „această procesiune este o manifestare în care noi arătăm că viaţa este în desfăşurarea ei şi aşa cum noi putem să ne exprimăm şi să punem în valoare viaţa, aşa ar trebui să poată orice fiinţă umană, de la pruncul abia născut până la omul vârstnic”.
La Târgovişte, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, peste 2.000 de persoane au participat la Marşul pentru viaţă. Participanții au pornit din fața Prefecturii, unde pr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial, a citit mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon.
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în oraşul Piteşti, la marş, alături de credincioşi a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, chiriarhul locului. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României în interpretarea Fanfarei „Argeșul”. În cuvântul rostit cu această ocazie, chiriarhul eparhiei le-a vorbit celor prezenți despre îndemnul: „Creșteți și vă înmulțiți...”, adresat de Dumnezeu protopărinților noștri și urmașilor acestora.
Mii de buzoieni și vrânceni au participat la Marșul pentru viață. În municipiul Buzău, punctul de plecare a fost Parcul Crâng, iar traseul a cuprins bd. Nicolae Bălcescu, Catedrala Copiilor „Sfântul Sava” și Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. Au fost prezenți peste două mii de buzoieni de toate vârstele, copii, părinți, bunici, dar și preoți din oraș și din împrejurimi. La Focșani, cei aproximativ o mie de participanți s-au adunat la biserica din cadrul unității militare. Aceștia au străbătut bulevardul central al Focșaniului și s-au oprit în Piața Unirii, unde au rostit rugăciunea Tatăl nostru și au interpretat cântări religioase. De asemenea, marșuri s-au desfășurat și în Nehoiu, Râmnicu Sărat și Adjud.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în municipiul Galaţi, sâmbătă, 25 martie, creştini de toate vârstele, dar îndeosebi tineri elevi, studenţi şi familii cu mulţi copii, au străbătut oraşul, pe Bulevardul Brăilei, până la Biserica „Precista” de pe faleza superioară a Dunării. În faţa Bisericii „Precista” s-a citit Acatistul Bunei Vestiri şi s-au intonat cântări închinate Maicii Domnului. De asemenea, în municipiul Brăila, mulţimea de părinţi şi copii, bunici şi nepoţi împreună cu alţi credincioşi, între care mulţi tineri, a mers pe Bulevardul Călăraşilor, către Catedrala „Naşterea Domnului”. Manifestări similare au avut loc şi în Tecuci, Târgu Bujor, Pechea, Făurei, Însurăţei şi Ianca, din judeţele Galaţi şi Brăila.
Familia creștină tradițională, darul sfânt al vieții creștine prin nașterea de copii și creșterea acestora în credință sfântă și iubire milostivă au fost reafirmate şi în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, unde peste 1.500 de creştini au participat la Marşul pentru viaţă. Şi în Episcopia Giurgiului, în oraşul Mihăileşti, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Protoieria Mihăileşti, Primăria oraşului Mihăileşti, Parohia Mihăileşti I şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi - filiala Giurgiu au organizat Marșul pentru viaţă 2017. În cadrul evenimentului au fost susţinute referate și prelegeri în care a fost evidenţiată sacralitatea vieţii umane din punctul de vedere creştin.