Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Mărțișoare la Centrul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva
La Centrul de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Deva, județul Hunedoara, a avut loc în ziua de 29 februarie un atelier de confecționat mărțișoare denumit „În așteptarea primăverii”, desfășurat în cadrul protocolului de parteneriat cu Asociația „Inimi Generoase”. La eveniment au participat atât beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, cât și alți copii din municipiul Deva care și-au dezvoltat deprinderile de socializare și de gestionare a spațiului de lucru și și-au exersat abilitățile de lucru în echipă. Toți copiii care au luat parte la eveniment au fost îndrumați de profesoara în învățământul primar Elena-Daniela Marinescu, din cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță”-Deva, de către educatoarea Centrului de zi pentru copii ,,Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, Mihaela Oprița, și de către celelalte persoane voluntare din cadrul Asociației „Inimi Generoase”.



.jpg)
