Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Maslu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Izvoru
Mai mulţi preoţi din cadrul Cercului pastoral-misionar III al Protoieriei Bolintin au săvârşit Taina Sfântului Maslu în Spitalul de Pneumoftiziologie din satul Izvoru, comuna Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu. La slujbă au participat atât bolnavii internaţi, cât şi personalul spitalului. La final, părintele Marian Antone de la Parohia Cartojani a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că suntem datori a avea răbdare în supărări şi-n suferinţe şi a arătat rolul pe care îl are personalul angajat al oricărui spital faţă de cei ce sunt bolnavi.



.jpg)
