Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Masterclass de Cânt Bizantin, a IV-a ediţie
În perioada 4-8 iulie 2011 va avea loc la Iaşi cea de a IV-a ediţie a celui mai mare eveniment de muzică bizantină din ţară, organizat de Asociaţia Culturală "Byzantion", alături de Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi. Masterclass-ul de Cânt Bizantin din România va reuni, timp de cinci zile, la Iaşi, pe cei mai renumiţi interpreţi şi profesori ai muzicii Bisericii de Răsărit şi peste 150 de cursanţi, sosiţi din toate colţurile ţării. Evenimentul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Oraşul Iaşi reprezintă, din punctul de vedere al muzicii bizantine, un centru cu renume în Balcani, având o tradiţie veche de secole. Ultimele două decenii au însemnat însă o puternică reînviere a activităţilor corale, atât în rândul tinerilor, cât şi al mănăstirilor care şi-au dorit de-a lungul anilor organizarea de evenimente care să încurajeze practicarea la un nivel cât mai înalt a acestui gen de muzică prin formarea în medii instituţionalizate a interpreţilor de mâine", a spus prep. univ. Adrian Sârbu, coordonatorul proiectului "Masterclass de Cânt Bizantin" şi preşedintele Asociaţiei culturale "Byzantion". Evenimentul se va încheia pe 8 iulie 2011, cu un concert extraordinar de muzică bizantină care va avea loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
