În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Medicii și pacienții spitalului din Pașcani l‑au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul
De sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, 7 ianuarie 2023, biserica Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și-a sărbătorit patronul spiritual. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Biserica Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul. Rugăciunile dedicate Înaintemergătorului Domnului Hristos au debutat în ajunul sărbătorii, când a fost săvârșită slujba Vecerniei și a Litiei în sobor. Sâmbătă dimineață, credincioșii s-au bucurat de prezența și binecuvântarea Preasfințitului Nichifor Botoșăneanul, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica unității medicale. Din sobor au făcut parte pr. Gheorghe Muraru, protopop de Pașcani, și părintele Răzvan Onofriesei, inspector eparhial în cadrul Biroului pentru asistență religioasă în unități bugetare.
În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Episcop-vicar a îndemnat la „împlinirea chemării oamenilor pe pământ «precum Sfântul Ioan Botezătorul a făcut-o: Înțelegând că Tatăl nostru este Tatăl Cel din ceruri, viața noastră este o pregătire pentru Cer, iar viața Sfântului Ioan Botezătorul și-a împlinit rostul, pentru că a fost această pregătire pentru Cer». […] Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul ne cheamă să depunem mărturie adevărată de Dumnezeu și să-L cinstim, să-L iubim pe Dumnezeu precum Sfântul Ioan a făcut-o. Să înțelegem totodată să ne împlinim rostul acolo unde suntem. În ziua cinstirii lui, Sfântul Ioan ne cheamă să ne împlinim rostul și chemarea, să fim mulțumiți și să-L slăvim pe Dumnezeu”.
„A fost un moment deosebit, au fost citite rugăciuni de binecuvântare la început de an pentru cadrele medicale, pacienții spitalului și credincioșii bisericii. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, la invitația cadrelor medicale, a mers în vizită la spital și a binecuvântat cadrele medicale aflate în gardă, la Secția Interne și Terapie Intensivă”, a menționat părintele Gigi-Daniel Ioan, preotul bisericii de la Spitalul de Urgență Pașcani.