Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mehedinţenii din Godeanu sărbătoresc Ciumarca
Mâine, 13 iulie, credincioşii mehedinţeni din satul Godeanu prăznuiesc Ciumarca, o sărbătoare statornicită de Sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul Olteniei. Programul manifestărilor va începe la primele ore ale dimineţii printr-o procesiune spre vârful Chicioara, din apropierea comunei mehedinţene Godeanu, unde Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi va oficia Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de arhidiaconul Adrian Cristian Maziliţa.
Ciumarca reprezintă o zi specială în care sunt înălţate rugăciuni pentru ferirea de ciumă, de boli sau epidemii. A fost instituită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, care ajungând în satele Mehedinţiului a constatat că erau bântuite de ciumă, o boală molipsitoare foarte periculoasă. Sfântul mergea prin localităţi în zilele de vineri şi făcea rugăciuni laolaltă cu toţi locuitorii ca molima să ia sfârşit. Rânduiala sa se păstrează şi astăzi. Astfel, fiecare sat de deal sau de munte din judeţul Mehedinţi ţine această sărbătoare denumită popular Ciumarca, la o dată stabilită pentru fiecare zonă în parte. Credincioşii mehedinţeni care doresc să participe la acest eveniment o pot face adresându-se preoţilor de la parohii care organizează pelerinaje la această zi de sărbătoare.