După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Memorial Bartolomeu Anania în Arhiepiscopia Râmnicului
În perioada 16-17 martie 2015, în Arhiepiscopia Râmnicului s-a desfăşurat „Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania“, aflat anul acesta la a cincea ediţie. Evenimentul a debutat luni, 16 martie, la Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“ din comuna Glăvile, prin săvârşirea slujbei de pomenire pentru cei adormiţi din familia Anania. După slujbă, la Şcoala Generală „Bartolomeu Valeriu Anania“, din aceeaşi localitate, s-a desfăşurat evocarea „Bartolomeu Valeriu Anania, un fiu de seamă al neamului românesc“. Memorialul a continuat în partea a doua a zilei, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea, unde s-a desfăşurat evocarea „Bartolomeu Valeriu Anania, o viaţă şi o operă de excepţie“. Marţi, 17 martie, evenimentul comemorativ a debutat la Biblioteca orăşenească „A. E. Baconsky“, din Călimăneşti, sub titlul generic „Rotondă la alt plop aprins“, şi s-a încheiat în Sala „Iosif Episcopul“ a Centrului social-cultural „Sfântul Calinic de la Cernica“ al Arhiepiscopiei Râmnicului, sub titlul „O seară cu Bartolomeu la Râmnic“. În ambele locaţii s-au rostit cuvântări omagiale, s-au depănat amintiri care au sensibilizat auditoriul, s-au prezentat mai multe noutăţi editoriale şi fotografii de arhivă inedite.
La Râmnic, întâlnirea de seară a debutat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. „Ca unul care a reuşit în chip admirabil, exemplar, să împletească trăirea duhovnicească cu viaţa intelectuală şi administraţia bisericească, Mitropolitul Bartolomeu reprezintă un model autentic şi viu pentru fiecare dintre noi. Viaţa lui a fost de unii atât de admirată, pe cât a fost de alţii privită cu patimă înverşunată. (...) Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica cu preţul jertfei vieţii sale. A luptat pentru adevăr şi libertate!“, a spus în cuvântul său omagial IPS Varsanufie. (Pr. Nifon Dorin Iancu)



.jpg)
