Mesaje de felicitare

„Ziarul Lumina“, la aniversare...

Cincisprezece ani de „Ziarul Lumina” sunt puțini la scara duratei lungi a istoriei, dar cât de folositori pentru lumea noastră mereu grăbită, superficială și săracă în modele! Patriarhia Română și-a revărsat mereu cuvântul înspre obște, în forme variate, dar „Ziarul Lumina” ajunge la cititori într-o manieră adecvată acestui început de mileniu trei. Redactorii, corespondenții, autorii articolelor, știrilor, mesajelor, fotografiilor etc. - deopotrivă clerici și mireni - sunt profesioniști ai comunicării, într-o lume globalizată sau care tinde, după unii, spre acest statut. Ei știu că omenirea nu se poate face din nimic, că aceasta există prin solidarizarea popoarelor și națiunilor, că românii formează una dintre cele mai mari comunități ortodoxe de pe Terra, singura comunitate ortodoxă de expresie neolatină. Latinitatea noastră răsăriteană și-a făurit, de aproape două milenii, personalitatea sa spirituală prin credință și prin Biserică. Cotidianul „Ziarul Lumina” nu încetează să reflecte număr de număr acest lucru. Mesajul său este „lumină din lumină”, o „lumină lină”, picurată cătinel peste sufletele ostenite sau descurajate, câteodată, ale cititorilor. „Calea, adevărul și viața” sunt întruchipate de Mântuitorul nostru, iar lumina hristică ne cuprinde prin variate mijloace și forme, făcându-ne mai drepți, mai buni, mai aplecați către iubire. Să prețuim, să lăudăm și să răspândim „Ziarul Lumina”, care ne amintește mereu că „la început a fost Cuvântul”, ne instruiește întru cele de bine și ne arată care sunt modelele de urmat. La mulți și luminați ani!

(Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române)

Mesaj aniversar din partea Muzeului Satului

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea „Ziarului Lumina”, primul cotidian creştin din România, vă felicit pentru întreaga activitate desfăşurată în serviciul celui mai serios ziar din presa românească. Calitatea articolelor din paginile „Ziarului Lumina” ne face mândri să vă avem nu doar ca parteneri media, relaţie devenită deja tradiţie, dar şi ca prieteni buni ai Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, dat fiind faptul că, pentru poporul român, tradiţia şi credinţa au mers dintotdeauna mână în mână. Ne bucurăm să vă avem parteneri şi anul acesta şi, cu voia lui Dumnezeu, şi mulţi ani de acum înainte. Vă rog să primiţi salutările mele cordiale şi cele mai bune gânduri din partea colectivului Muzeului Satului, asigurându-vă de întreaga noastră consideraţie.

(Conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”)

*titlul aparține redacției

Continuitatea unei tradiţii a scrisului bisericesc

Împlinirea la 7 februarie 2020 a 15 ani de la  apariţia primului număr al „Ziarului Lumina”, al Patriarhiei Române, singurul cotidian al lumii ortodoxe, onorează Biserica Ortodoxă Română, Centrul de Presă BASILICA, din care face parte, şi colectivul care îl redactează, dar şi întreaga presă românească. El se aşază cu lucrarea în continuitatea unei tradiţii a scrisului bisericesc de la noi, care a contribuit şi contribuie la promovarea ideilor religioase, morale, culturale, educative şi naţionale ale poporului român. Prin conţinut şi prin activitatea pe care o desfăşoară, prin profesionalismul jurnaliştilor, „Ziarul Lumina” susţine aceleaşi valori pe care le împărtăşeşte şi breasla jurnaliştilor profesionişti din România, aducându-şi o contribuţie deosebită la informarea corectă a cititorilor săi şi la consolidarea păcii sociale. Cu acest prilej, îi felicităm pe colegii de la cotidianul „Ziarul Lumina”, cărora le urăm viaţă lungă şi plină de realizări!La mulţi ani şi la cât mai multe împliniri! 

(Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România)

*titlul aparține redacției

Omagiu editorului

Nu cunosc un nume mai inspirat, pentru o publicație serială, ca Lumina! În istoria jurnalismului nostru au existat 34 de ziare și reviste cu numele acesta. Și alte 80 de titluri, în care Lumina era combinată cu dreptatea, adevărul, credința, știința și altele. Luminătorul și Luminița au fost, de asemenea, reviste importante la vremea lor. 15 ani de Lumina este o performanță rară, în zilele noastre, pentru un proiect editorial atât de serios. De aceea felicit echipa care realizează acest ziar, echipă care merită toată lauda. La mulți și frumoși ani, Ziarul Lumina! Spre bucuria Dătătorului de Lumină!
 
(Prof. univ. dr. Marian Petcu, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București)

Logosul „Luminii“

Învățătura creștină se deprinde de veacuri și milenii din cărțile sfinte, din cuvântul omiletic al păstorului cel bun, al dascălului jertfitor, din povețele bunicilor și părinților, care-și călăuzesc nepoții și pruncii pe cărările ce duc spre Împărăția cerului. Acest mod de a transmite credința și-a păstrat de-a lungul vremurilor rostul și însemnătatea, făurind chipul omului îndumnezeit. Dar în curgerea timpului viața pământenilor a cunoscut prefaceri de substanță. Au apărut prin lucrarea Domnului, ce înaripează gândirea fiilor Săi de pe fața Terrei, mijloace noi de comunicare, prin care logosul ajunge în sufletele credincioșilor. A fost mai întâi, cu veacuri în urmă, tiparul, ce-a dus la apariția jurnalului, ca un izvor ce potolește setea de informare și formare. I-a succedat cuvântul zburând de la făptură la făptură prin eter și spulberând distanțele. Din această miraculoasă descoperire au rezultat radioul și, mai apoi, televiziunea. S-a alăturat, desțărmurind dialogul, internetul. Toate au reprezentat și reprezintă mijloace magice ce răspândesc logosul unde nici gândul nu gândește.

Desigur, Biserica a înțeles, după firescul proces de reflecție, forța de înrâurire și pătrundere a cuvântului prin astfel de canale și a decis să le folosească în duhul credinței. Întâi prin pagina scrisă, nu doar a cărții, ci și a gazetei, au pornit a se propaga cuvintele de învățătură. Odată cu existența radioului, omiliile, rugăciunile, slujbele și-au găsit locul firesc în emisiunile de fiecare zi, cu o audiență impresionantă. Presa scrisă și radioul din România interbelică au devenit veritabile amvoane ale credinței în Dumnezeu. S-a produs după ultimul război un nefericit declic, acel pasaj deșertic impus brutal de regimul comunist ateu, care a interzis Bisericii accesul la pagina de gazetă, la microfonul radioului și la televiziune. Îndată după schimbarea la față a României din decembrie 1989, porțile zăvorâte s-au redeschis și unii dintre cei mai luminați oameni ai Bisericii au perceput bătaia timpului și misiunea ce-i aștepta, aceea de a duce mai departe, în pas cu epoca, utilizarea acestor mijloace, prin care să rodească semințele credinței. Unul dintre ierarhii care au răspuns acestei chemări întru Domnul a fost Mitropolitul Daniel al Moldovei și Bucovinei, Patriarhul de azi al României. Vlădica de la Iași a purces cu grăbire la faptă. Se întâmpla în anii ’90 ai veacului trecut. S-a întemeiat atunci și a început să emită un post de radio al Mitropoliei, TRINITAS care își propusese a fi un locaș al Luminii dăruite generos, cu iubire, semenilor. Ceea ce fusese privit cu oarecare scepticism atunci, Radio TRINITAS, a ajuns a fi repede un vector important, cu personalitate distinctă, al universului radiofonic național. Radioul de la Iași, primul din țara noastră cu acest profil, și-a câștigat, printr-o politică editorială înțeleaptă, îmbinând armonios și atrăgător elementele vieții religioase cu cele ale vieții laice, un public numeros, ce i-a conferit un loc proeminent pe o piață audio cu o concurență acerbă.

Crearea postului de radio al Bisericii Ortodoxe Române, cu valențele sale naționale, a fost doar o parte a unui demers mai complex și bine articulat. Până la fundarea televiziunii cu același nume s-a consumat, tot la Iași, un alt moment auroral, lansarea pe piața media a primului cotidian creștin ortodox, numit metaforic Lumina. Părintele consilier Nicolae Dascălu a avut atunci buna inspirație de a-i invita să pună în operă acest îndrăzneț proiect pe niște tineri formați la școala de jurnalism a „Opiniei studențești” și a „Monitorului de Iași”, în frunte cu un jurnalist călit în bătăliile aprige ale presei scrise din anii imediați de după decembrie 1989, regretatul Florin Zamfirescu. Din atmosfera efervescentă și de emulație a acestei mici și entuziaste echipe redacționale s-a cristalizat o formulă de jurnalism creștin viabilă, s-a ivit o voce distinctă în peisajul presei românești scrise, o publicație care gravita pe orbitele contemporane, europene, ale genului. În paginile gazetei prindea chip veridic și cuprinzător viața Bisericii Ortodoxe Române, se deslușeau cu har tâlcurile cuvântului scripturistic și se dezbăteau cu exigență, în modalități originale, marile probleme ale societății românești. Odată cu mutarea la București, Ziarul Lumina a căpătat statură națională și a ținut sus steagul luptei dificile a presei scrise, intrată într-o criză profundă. Lumina a continuat să împrăștie razele ei binefăcătoare atât prin forma ei tradițională, cea tipărită, cât și prin cea online. Păcat că această gazetă de ținută nu beneficiază, cum se întâmplă cu cele mai multe reviste și ziare de la noi, de difuzarea pe care o merită și destui cititori nu se bucură de incitantele ei pagini.

Cei 15 ani de existență ai Ziarului Lumina, ce se rostuiesc în acest februarie, au fost unii ai creșterii și înfloririi, ai consacrării ca amvon al Logosului spre care se îndreaptă cu interes și speranță tot mai multă lume. Adagiul latin „Vivat, Crescat, Floreat!” se potrivește de minune acestei tinere gazete, care parcă există de când lumea și pământul. 

(Grigore Ilisei) 

15 ani de lucrare întru credință, speranță, iubire

Revigorarea vieții spirituale de după 1990 s-a datorat și construirii unui perimetru mediatic, asumat explicit de Biserica Ortodoxă Română, care a avut o dublă funcțiune: pe de o parte, de a reflecta, la nivelul comunității de credincioși - mai puțin informată (sau chiar dezinformată) de instanțele mediatice comerciale, viața „internă” a Bisericii, specificitatea ei instituțională, funcțională, misionară, iar, pe de altă parte, de a forma la receptori o cultură religioasă, o reprezentare informată față de viața cultică, uneori programat, orientată tematic, dar și prin cazuistici, exemplificări cu oameni, fapte, întâmplări. Presă religioasă a existat și înainte de Ziarul Lumina, mai ales pentru perimetrul clerical; dar Ziarul Lumina a venit cu ceva nou: a depășit granițele „ghetoizate”, specifice vremurilor de altădată, printr-o extensiune către lume, comunitate, societatea întreagă. Iar această extindere s-a făcut la „lumina” zilei, în ritm cotidian, în deplină libertate, prin implicarea profesioniștilor, inclusiv laici, cu metodele și ­instrumentele cele mai moderne, aduse de dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare și informare.

Printre mai multe proiecte culturale (Radio TRINITAS, Editura TRINITAS etc.), activate și girate valoric de actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, proiectul mediatic Lumina, ce reunea cotidianul (lansat în februarie 2005) și apoi săptămânalul (în octombrie, același an), s-a profilat ca o inedită lucrare misionar-spirituală în peisajul cultural al acelor vremuri. Acest proiect, devenit imediat realitate, aduna laolaltă competențe variate ale membrilor Bisericii, se baza pe un autentic parteneriat cler-laicat, pe un efort colaborativ entuziast și competent, din partea laicatului remarcându-se un strălucit jurnalist ieșean, Florin Zamfirescu (trecut, din nefericire, prea devreme, la Domnul), iar din partea instituției bisericești, părintele Nicolae Dascălu, consilierul cultural de atunci al Mitropoliei, actualmente truditor în aceeași arie de preocupări, dar la nivel de Patriarhie.

Am colaborat cu Ziarul Lumina și Lumina de Duminică  încă din primul an al apariției acestora la Iași prin nenumărate articole, atât tematice, cât și ocazionale, mai ales pe probleme educaționale. De asemenea, nu pot uita îndemnurile și sprijinul venite de la tânărul teolog Nicolae Hulpoi, în calitate de redactor-șef al Luminii de Duminică, dar și de la părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt, atunci și în prezent, al Mitropoliei noastre. Trebuie să remarc faptul că, din perspectiva colaboratorului, „profitul” cultural a fost deosebit de consistent, pentru că am fost motivat să îmi extind cunoștințe, să îmi resemnific idei, să îmi formez atitudini, să mă „așez” într-o problematică în care nu dispusesem de o instruire inițială corespunzătoare, să apropii sau să corelez idei și valori - distanțate artificial până atunci, să generez puncte de vedere pe care, mai târziu, secvențial sau prin aprofundare, le-am integrat în lucrările mele de specialitate.

Consider că un astfel de reper mediatic rămâne necesar în perimetrul comunicațional actual, întrucât vocea Bisericii trebuie pe mai departe ascultată și cunoscută. Aflată dincolo de implicarea ideologică sau politică, o astfel de instanță comunicațională ne livrează măsură, echilibru, constanță, principialitate, fidelitate, continuitate etc., valori atât de discutate, chiar persiflate în vremurile din urmă. Oamenii au nevoie de „linii de fugă” valorice, de un orizont de îndreptare, de repere nealterabile, de siguranță și constanță axiologică. Asta nu înseamnă laxism sau indiferență față de dinamica, uneori deconcentrată, a realității din jur. Biserica, prin astfel de mijloace, trebuie să dovedească realism și activism valoric, chiar civic, să ratifice sau să amendeze trasee sau inițiative contrare misiei și adevărurilor de credință care o caracterizează. Poate că, pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată axiologic, avidă cu orice preț de noutate și progres, și luările de poziție ale Bisericii, girate sau validate de o tradiție multiseculară, avansate prin instrumentele mediatice actuale, trebuie să fie mai curajoase, mai clare, mai prompte.

Acum, în aceste zile, când se împlinesc 15 ani de la inițierea proiectului Lumina, urez truditorilor din interior, redactori sau tehnicieni, știuți sau neștiuți, dar și tuturor colaboratorilor de la nivel național, să continue cu pricepere și har descrierea unei lumi care, nu de puține ori, este neînțeleasă ori pe nedrept stigmatizată. Nu e ușor să vorbești pe placul lumii de azi, purtând mai departe, nealterată, venerabila moștenire a Bisericii, însă știm de la părinții Filocaliei că, odată cu ispita, vine și puterea de a o înfrunta.

La mulți ani, Ziarul Lumina!

(Prof. univ. dr. Constantin Cucoș)

O publicație de pus pe rana sufletului

Binecuvântat fie cel care a nășit, în urmă cu 15 ani, această publicație cu cel mai prețios cuvânt din Univers! Să nu te bucuri, în viață sau în lumea de apoi, de lumină înseamnă osânda întunericului. Acest adevăr este cunoscut cel mai bine de cel fără de vedere. Este groaznic, este înfiorător, ar spune nevăzătorul... Dar, dacă privim lumina dintr-o altă perspectivă, ea este mult mai generoasă, nu este legată numai de vedere, ci și de căldura, liniștea și pacea sufletească. Și încă ceva: iubirea, speranța, protecția sunt tot beneficii ale luminii. În această lume contorsionată a presei postdecembriste, zbuciumată de tot felul de patimi profesionale, politice, financiare sau de orgolii, în care adevărul înseamnă minciună, înseamnă dezbinare și manipulare, publicația „Ziarul Lumina” vine, cu fiecare ediție, să ne încălzească spiritul. Cu o știre (nu de senzație), cu un editorial bine ticluit (mi-a căzut la suflet textul părintelui Nicolae Dascălu „Orele astrale ale omenirii și revoluția interioară” din 22 decembrie 2019), cu o anchetă sau un reportaj din viața culturală sau socială, economică sau politică (scrise fără patimi), cu belșug de articole din existența eclesiastică. Și mai vine cu povețe ale duhovnicilor și Sfinților Părinți. Evident, și cu imagini care, fiecare în parte, cântăresc cel puțin o mie de cuvinte. Dacă acum, la 15 ani distanță de la prima apariție, mă întrebați ce este „Ziarul Lumina”, rețineți răspunsul meu fără tăgadă: o publicație de pus pe rana sufletului! Felicitări colectivului redacțional, la îmbelșugați și nepieritori ani, „Ziarul Lumina”!

(Conf. univ. dr. Ioan David Directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timișoara)

Lumina vie

Am fost, cumva, martor la naș­terea cotidianului „Lumina”, într-o formă gândită de unul dintre cei mai compleți jurnaliști pe care i-am cunoscut și de care m-a legat o strânsă prietenie, Florin Zamfirescu. Având binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei de la acel moment, actualul Patriarh al României, Florin are meritul de a fi gândit atât primul proiect grafic, cât și primul proiect editorial. Sunt foarte mișcat de faptul că ziarul s-a născut la Iași, că pe actul de naștere este trecut numele orașului în care trăiesc și-mi amintesc bine emoția din acel 7 februarie 2005, când am văzut întruparea proiectului, apariția absolut spectaculoasă, care dădea o notă de distincție în contextul media de atunci. Pentru că, deși piața era plină de ziare, „Lumina” nu fusese gândit doar ca un alt cotidian, ci ca un proiect care să transgreseze mesajul mediatic dinspre lumea laică spre lumea bisericească. Exemplar din acest punct de vedere este crezul ziarului, publicat în articolul-program din primul număr, scris cu o măiestrie rară de Florin Zamfirescu: „Lumina este un ziar onest, echilibrat și cu o singură ambiție: să readucă speranța printre oameni, să-i ajute să-și aducă aminte că prezentul lor se sprijină și pe amintirile din albumul de fotografii al familiei, dar și pe crucile din cimitir, unde se odihnesc părinții, bunicii și străbunicii noștri. Și nu întâmplător Lumina apare la Iași”.

Este important să subliniez că ziarul nu a fost gândit ca un oficios, ci ca un tip de publicație care să stabilească punți. Asta cred că e vocația acestui cotidian, intuită de Florin Zamfirescu și unică în spațiul acesta geografic. Publicația și-a ales, dintru început, cu mare atenție, colaboratorii, în așa fel încât să fie atât autorități profesionale, cât și autorități morale (aș enumera numai câteva nume: profesorul Stelian Dumistrăcel, profesorul Vasile Astărăs­toae, profesorul Ostin Mungiu, profesorul Constantin Cucoș, regretatul profesor Constantin Milică, scriitorul Grigore Ilisei, regretatul Ion Mitican, istoricul Cătălin Turliuc). Acești colaboratori proveneau atât din mediul academic, cât și din mediile specializate, iar contribu­țiile lor, publicate cu o anumită perio­dicitate (care, de altfel, face parte din regula cotidianului ca format de presă), au dat o structură specială ziarului, care a ilustrat, ca într-o simfonie de foarte bună calitate, toate genurile pu­blicistice, de la cele de informare până la genurile mari. S-au publicat, în acești 15 ani, interviuri memorabile, cu perso­nalități de primă mână ale spațiului românesc. Iar lucrul de care eu sunt cel mai mișcat și de care am fost cel mai aproape este acela că a cultivat așa-numitele les grands reportages, reportajele cu întindere mare și care migrează, ­uneori, spre reportajul literar. Cred că o antologie a reportajelor publicate de-a lungul timpului în cotidianul Ziarul Lumina ar putea constitui un excelent ma­nual practic despre reportaj.

Încet-încet, Ziarul Lumina a devenit un fel de școală de presă distinctă în spațiul românesc și sunt mândru că mulți dintre absolvenții noștri (n.r. - absolvenții Specializării Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Iași) au găsit acolo calea pe care să se poată manifesta fără constrângeri legate de stilul scriiturii, lucru pe care aproape nimeni nu mai pune accent azi.

O altă specificitate este răspândirea uniformă, prin infrastructura Patriarhiei Române, atât în lumea satului, foarte vitregită de publicistica clasică, cât și în mediul urban, încercând să cultive ceea ce numim generic, uneori cu un fel de limbă de lemn, tradițiile creștine, singurul liant între cele două mari jumătăți de Românie. Nu mai cunosc altă pu­blicație scrisă care să-și fi propus, măcar ca țintă, să exploreze lumea satului, o lume fabuloasă, cu atât mai mult cu cât aceasta trece prin niște transformări, probabil, ireversibile.

Ziarul Lumina aparține, de fapt, unui concept mediatic extrem de complex în acest moment, îmbinând armonios clasicul, presa tradițională, cu variantele oferite de noile media, putând fi accesat, printr-un site de bună calitate, de oriunde din lume. Sub atenta coordonare a părintelui consilier patriarhal Nicolae Dascălu, este azi cea mai coerentă operațiune media din spațiul nostru, într-o perioadă istorică în care media românească se găsește într-o goană aiuritoare după public. Segmentul pe care și l-a ales Ziarul Lumina însă este cel mai ­omogen din punctul de vedere al audien­țelor.

Impresionant este și faptul că, de la un moment încolo, textele publicate, care sunt supuse efemerului, pentru că așa este presa, au căpătat substanță într-o colecție de carte - „Media Christiana”, care le va așeza peren în bibliotecile viitorului, clasice sau virtuale. Asta este o măsură a grijii și a responsabilității față de cuvânt, față de cuvântul tipărit sau față de cuvântul scris, în sens larg.

În final, în loc de concluzie, având în minte imaginea de ansamblu a presei de azi, aș vrea să mă opresc asupra unei fraze cu un ritm anume și cu o forță de expresie aparte din Evanghelia după Ioan, în traducerea Mitropolitului Bartolomeu Anania, care spune, de fapt, povestea speranței mereu aprinse: „Și lumina luminează în întuneric și întune­ricul nu a cuprins-o”.

(Prof. univ. dr. Daniel Condurache)

Lumina în epoca contemporană

umina” în epoca contemporană, tot mai dezbinată și ateistă în ultima vreme, este binevenită și mai necesară ca oricând. „Simbol al luminii eterne, al izvorului vieții, Iisus Hristos, lumina adevărată, speranța, iubirea, viața, bucuria și adorația noastră, amintindu-ne că și noi suntem fii ai luminii”, ne încredințează preotul craiovean Ion M. Stoian în Dicționar religios (ediția a II-a, București, Editura Garamond, 1994, p. 192).

Așadar, cotidianul „Lumina”, inițiat și fondat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și-a îndeplinit, își îndeplinește și, de­sigur, va îndeplini o lacună în peisajul jurnalistic contemporan, fiind cel mai profund și actual ziar de specialitate, scris nu numai pentru clerici, dar mai ales pentru mireni, mulți dintre aceștia neavând o cultură teologică avansată.

Periodice cu asemenea titluri au mai apărut: Lumina la Arad, editată de Episcopia Oradiei la 1 august 1872; Lumina la București, la 5 aprilie 1894, sub directoratul lui Al. Macedonski; Lumina, „revista poporană a românilor din Imperiul Otoman”, apărută la Monastir (Bitolia) în ianuarie 1903; Lumina, săptămânal budapestan, apărută la 31 decembrie 1905, militând pentru luminarea românilor din Imperiu; Lumina, București, 19 august 1917, cu C. Stere ca director; Lumina, Bârlad, 1 ianuarie 1945; Lumina, la Vârșeț, în 1947, care continuă și azi sub conducerea lui Ioan Baba; Lumina, Oradea, 1990, „revistă în slujba spiri­tualității Vestului românesc”; Lumină Lină, revistă de spiritualitate și cultură românească, care apare la New York sub directoratul preotului Theodor Damian; apoi, ca ramificații au apărut: Lumina femeii, Lumina ilustrată, Lumina literară, Lumina Nouă, Lumina pentru toți, Lumina satelor, Luminătorii, Luminișuri etc.

Dar „Ziarul Lumina”, apărut inițial la Iași, apoi la București, ca emanație a Bisericii Ortodoxe Române, este far călăuzitor pentru toți românii, oriunde s-ar afla ei, îndeplinind porunca tribunistă: Soarele pentru toți românii la București răsare. Aici, Lumina este bine întreținută de ziariști profesioniști, unii chiar reputați scriitori sau teologi, oferă infor­mații și îndrumări pastorale de mare utilitate, pagini de cultură pentru clerici și mireni, adeverind ceea ce am afirmat și cu alte prilejuri, că Biserica noastră stră­moșească este adevărata noastră „societate civilă”, preotul și învă­țătorul având și azi rolul stabilit de Spiru Haret, acela de luminători ai satelor, ai comunităților locale.

Lumina Patriarhiei noastre este de o necesitate și actualitate stringentă.

(Tudor Nedelcea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova)