Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Micii ecologişti de la Pechea
Copiii de la Parohia Pechea II, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, înscrişi în programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", au participat miercuri, 1 septembrie, la o acţiune de ecologizare, organizată de parohie. "Am mers cu copiii în mijlocul naturii şi am adunat pet-urile şi hârtiile aruncate, le-am strâns în saci menajeri, atrăgând atenţia oamenilor care treceau pe lângă noi prin mesaje scrise, îndemnându-i să fie mai buni şi mai atenţi faţă de mediul înconjurător.
Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie să fim ecologi cu noi înşine, dar şi cu natura înconjurătoare. Prin activitatea noastră, din această zi, suntem conştienţi că nu am schimbat prea multe, dar alături de cei tineri, de micii ecologişti din Pechea, am tras un semnal de alarmă pentru protejarea mediului înconjurător, încercând să-i facem să conştientizeze pe cei care au participat la acest act de voluntariat, importanţa unei naturi curate şi sănătoase", ne-a declarat părintele Valentin Diaconu, secretarul Protoieriei Covurlui.



.jpg)
