La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Mihail Sadoveanu, comemorat la Iaşi
Muzeul Literaturii Române din Iaşi şi Societatea Culturală "Junimea'90" organizează sâmbătă, 5 noiembrie, ediţia a doua a Festivalului Naţional "Mihail Sadoveanu". Evenimentul UNESCO, care marchează 50 de ani de la moartea scriitorului şi se va desfăşura la Muzeul "Sadoveanu", va debuta cu o slujbă de pomenire a marelui scriitor, urmată de conferinţa susţinută de Eugen Uricariu. Potrivit organizatorilor, manifestările vor continua cu recitaluri literar-artistice, semnalarea unor apariţii editoriale, precum şi decernarea premiilor Concursului Naţional de Proză.



.jpg)
