Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Milă creştină pentru cei adormiţi
Parohia "Sfântul Haralambie" din Iaşi este implicată în mai multe activităţi de ajutorare a celor nevoiaşi. Prin osârdia unui grup de enoriaşi, a fost intensificată grija pentru cei adormiţi. Până în prezent, patru persoane singure şi fără adăpost din Iaşi au fost înmormântate cu sprijinul enoriaşilor sau al donatorilor.
La Biserica "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" din Iaşi a fost oficiată sâmbătă, 14 ianuarie 2012, slujba înmormântării pentru o persoană singură şi fără adăpost din Iaşi, care a trecut la cele veşnice în prima zi a acestui an. Persoana a fost găsită pe stradă de două enoriaşe din parohia "Sfântul Haralambie" din Iaşi, care au contribuit cu o parte din cheltuielile de înmormântare. "După ce au fost făcute toate demersurile legale, s-au început pregătirile pentru înmormântare. Este a patra persoană, de care nu a avut cine să aibă grijă, pe care parohia noastră o înmormântează. Cei de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi nu au perceput taxă, ştiind că facem milă creştină cu această persoană. Acest lucru este foarte important pentru că se creează o solidaritate. Oamenii au o mulţumire sufletească pentru că pot face milostenie pentru cei care sunt ai nimănui. Cheltuielile pentru o înmormântare se ridică la 1.500 de lei. Costurile includ cumpărarea locului de veci, plătirea groparilor şi cumpărarea obiectelor necesare pentru înmormântare", a explicat pr. paroh Radu Brânză. Parastase până la şapte ani Persoanele care doresc să contribuie financiar la înmormântarea persoanelor aflate la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pot face donaţii la Biserica "Sfântul Haralambie" din Iaşi. De rânduiala creştinească pentru cei repausaţi se pot îngriji şi parohiile ieşene. "Autorităţile locale şi de stat nu dispun de fonduri pentru înmormântarea persoanelor singure, abandonate şi fără adăpost care au murit. Numărul lor este destul de mare şi de aceea nădăjduim că va exsista dragoste din partea credincioşilor noştri", a remarcat pr. paroh Radu Brânză. Înmormântarea celor singuri şi fără adăpost este o iniţiativă mai veche a parohiei "Sfântul Haralambie" şi a pornit de la iubirea faţă de aproapele. "Avem grijă atât faţă de trup, cât şi faţă de suflet prin îngroparea celor care sunt ai nimănui. Când începem o astfel de acţiune, preluăm pe cei care sunt ai nimănui şi facem tot ceea ce creştineşte trebuie făcut: înmormântarea, tămâierea mormântului şi slujbele de pomenire până la şapte ani. Astfel îi înfiem în familia mare a Bisericii. Pe de o parte este împlinită porunca iubirii de aproapele, iar pe de altă parte se creează o solidaritate creştină. Pregătirile pentru înmormântare se realizează prin contribuţia credincioşilor. În biserica noastră avem o cutie în care oamenii pot dona bani pentru înmormântarea celor străini. De asemenea fondurile strânse sunt folosite şi pentru slujbele de Parastas. Avem un grup de enoriaşi care se ocupă de organizarea slujbelor de înmormântare şi de pomenire. Hrana care se oferă de sufletul celor adormiţi se pregăteşte la Cantina "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" şi este împărţită oamenilor săraci sau bolnavi", a adăugat pr. paroh Radu Brânză.