Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Miniproiect filantropic la Făgăraş
Parohia Făgăraş II în parteneriat cu Colegiul Naţional "Aurel Vijoli" - Şcoala Specială Făgăraş au desfăşurat perioada trecută miniproiectul "Să învăţăm împreună bucuria de a dărui". Evenimentul a avut loc în cadrul concursului naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", elevii şi cadrele didactice confecţionând obiecte decorative care au fost oferite în Duminica Ortodoxiei credincioşilor prezenţi în Biserica "Brâncoveanu". Copiii au fost răsplătiţi cu o sumă consistentă de bani cu care au cumpărat alimente, fructe şi legume, ce au fost donate unor oameni nevoiaşi. De asemenea, Taina Sfântului Maslu s-a oficiat la Şcoala Specială din cadrul Colegiului "Aurel Vijoli".



.jpg)
