Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit rânduiala sfințirii picturii, prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită, în Parohia Recea, Protopopiatul Șimleu
Minirecitaluri de Buna Vestire
Elevii Şcolii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul“ din Timişoara au susţinut în ziua de prăznuire a Bunei Vestiri minirecitaluri de cântece şi poezii în mai multe parohii din oraş, în semn de preţuire pentru toate mamele şi femeile creştine. Reprezentările artistice au fost susţinute de mai multe grupe de copii, după Sfânta Liturghie, în parohiile timişorene Mehala, Badea Cârţan, Viile Fabric-Lipovei, Tipografilor şi Fabric („Sfântul Ilie“), drept mulţumire pentru sprijinul pe care îl acordă unităţii de învăţământ, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei Prologos. (Ioana Popescu)



.jpg)
