În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Misiune pentru aproapele în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata
Enoriaşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata, alături de preotul paroh Gheorghe Manole, s-au implicat în prima şi a treia zi de Paşti în două acţiuni de ajutorare a Centrului de Plasament „Gulliver“ din Iaşi. Duminică, 12 aprilie 2015, a fost organizată o agapă frăţească prilejuită de sărbătoarea Învierii Domnului. Cu acest prilej, tinerii din centru au susţinut un program artistic, în prezenţa părintelui Gheorghe Manole şi a preotesei Georgeta Manole. Marţi, 14 aprilie 2015, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Galata a organizat înmormântarea tânărului Iulian (14 ani) de la Centrul „Gulliver“. În cuvântul adresat celor prezenţi, preotul Gheorghe Manole a menţionat că cel mutat la Domnul a aflat înaintea noastră de Învierea lui Hristos, întrucât a plecat din această lume în Sfânta şi Marea Joi. Cele două acţiuni de ajutorare a celor lipsiţi şi neajutoraţi s-au desfăşurat în condiţiile în care, de curând, parohia din Dealul Galata a demarat lucrările la aşezământul social, conform proiectului ansamblului parohial întocmit şi aprobat în urmă cu 15 ani. (C. Ciofu)



.jpg)
