Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a binecuvântat luni, 20 iulie, noul centru multimodal pentru vârstnici realizat de Primăria Prejmer, judeţul Braşov, şi situat în imediata vecinătate a
Mitropolitul Andrei în mijlocul elevilor Seminarului Ortodox din Cluj
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a săvârşit vineri Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în capela Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Ierarhul le-a vorbit elevilor despre semnificaţia acestei perioade liturgice şi le-a dat sfaturi duhovniceşti, îndemnându-i să fie un model de vieţuire în parohiile din care fac parte, în mod special în perioada vacanţei de Paşti. "Plecaţi în vacanţă, în ceea ce priveşte efortul intelectual, de a învăţa, dar nu în vacanţă spirituală, pentru că, din punct de vedere spiritual, dinamica drumului nostru trebuie să meargă în sus", a spus IPS Andrei, care le-a urat tinerilor "o vacanţă plină de bucurii duhovniceşti mai întâi, şi plină de bucuria împreună-şederii cu cei dragi, dar în acelaşi timp eficientă din punct de vedere duhovnicesc". (Pr. Florin C. Ghiţ)



.jpg)
