Locuitorii satului Horpaz (comuna Miroslava), din imediata apropiere a municipiului Iaşi, au sărbătorit zilele trecute 400 de ani de la prima atestare documentară. „Cercetând cu ani în urmă originile şi
Mitropolitul Antonie, la aniversarea Universității de Stat din Moldova
Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat joi, 24 septembrie 2026, la ceremonia dedicată sărbătoririi a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și a unui secol de învățământ universitar românesc în Basarabia. Evenimentul, desfășurat la Palatul Republicii din Chișinău, a reunit peste 600 de oficiali, cadre universitare, cercetători, clerici și studenți din Republica Moldova, România și alte 14 state.
În cuvântul adresat participanților, Mitropolitul Antonie a evocat deschiderea, la 8 noiembrie 1926, a Facultății de Teologie a Universității din Iași la Chișinău, subliniind contribuția Arhiepiscopului Gurie Grosu, a clerului basarabean, a profesorilor ieșeni și a autorităților române la dezvoltarea învățământului universitar românesc în Basarabia.
Ierarhul a evidențiat rolul educației în refacerea spirituală și culturală a Basarabiei și în păstrarea identității românești, apreciind solidaritatea mediului academic ieșean cu comunitățile de la Chișinău. Totodată, a subliniat continuitatea acestei lucrări prin activitatea extensiunilor facultăților teologice ale universităților din Iași și București la Chișinău.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a transmis felicitări Universității de Stat din Moldova și comunităților academice din Chișinău, Iași și București, exprimând recunoștință pentru susținerea învățământului teologic românesc din Basarabia.



.jpg)
