La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Mitropolitul Ardealului și președintele Academiei Române, cetățeni de onoare ai județului Brașov
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a primit vineri, 21 februarie, titlul de cetățean de onoare al județului Brașov. Ceremonia de acordare a titlului a avut loc în Sala Festivă a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, în prezența autorităților centrale, județene și locale.
Titlul de cetățean de onoare al județului Brașov a fost acordat în cadrul aceleiași ceremonii și președintelui Academiei Române, acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop. Au fost prezenți la eveniment directorul Colegiului Național „Andrei Șaguna”, Brașov, prof. Cezar Boghici, care a deschis evenimentul prin prezentarea celor două personalități cinstite de reprezentanții județului Brașov, ministrul apelor, pădurilor și mediului, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, precum și alți invitați.
În sala festivă a instituției de învățământ din Brașov au fost prezenți numeroși preoți, personalităţi locale şi judeţene, tineri elevi și alţi invitați.
Autoritățile prezente au transmis mesaje de felicitare și au prezentat activitatea celor doi noi cetățeni de onoare ai județului Brașov. Părintele Mitropolit Laurenţiu le-a mulțumit autorităților județului Brașov pentru titlul acordat și le-a oferit icoane, cărți și alte daruri.