Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Mitropolitul de Serres și Nigrita în vizită la Patriarhia Română
În după-amiaza zilei de vineri, 6 decembrie 2024, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, a primit în vizită, la Palatul Patriarhiei, o delegație din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Theologos, Mitropolitul de Serres și Nigrita - Biserica Ortodoxă a Greciei.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a adresat un cuvânt de bun-venit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Theologos și a mulțumit pentru darul oferit Parohiei Bărbătescu Vechi, din București, anume un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, care va fi păstrat în lăcașul de cult al respectivei parohii, spre închinarea credincioșilor. Totodată, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat relațiile de comuniune dintre Patriarhia Română și Biserica Ortodoxă a Greciei și a menționat faptul că, anual, un număr impresionat de creștini ortodocși români vizitează locurile sfinte ale Greciei și, în special, Sfântul Munte Athos.
La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Theologos a mulțumit pentru primirea la Patriarhia Română și a apreciat bogata activitate pastorală și misionară a Bisericii Ortodoxe Române, pe care o consideră o punte de legătură în interiorul lumii ortodoxe, dar și între Răsărit și Apus. În plus, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat nevoia Bisericilor Ortodoxe de a da o mărturie comună în fața multiplelor provocări sociale și economice ale lumii contemporane.
La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Theologos și ceilalți membri ai delegației au vizitat Catedrala Patriarhală.
Înaltpreasfințitul Părinte Theologos, Mitropolitul de Serres și Nigrita, se află în București, în perioada 5-7 decembrie 2024, oferind, în dar, un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron Parohiei Bărbătescu Vechi, Protoieria Sector V Capitală.
Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe



.jpg)
