În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mitropolitul Iosif îndeamnă clujenii la smerenie
Aflat într-o vizită în judeţul Cluj, Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, a slujit duminică, 31 iulie, Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Înalt Preasfinţia Sa a fost înconjurat de mai mulţi preoţi şi diaconi, între care şi protopopul de Gherla, pr. Aurel Mureşan. La final, Părintele Mitropolit Iosif a adresat cuvântul de învăţătură, în care i-a îndemnat pe credincioşii clujeni să îşi mărturisească credinţa ortodoxă şi să facă milostenie cu cei aflaţi în nevoi.
Într-o societate dominată de invidie şi păcat, creştinul trebuie să pună iubirea şi smerenia mai presus de toate, ne-a îndemnat Înalt Preasfinţitul Iosif: "Omul creştin pune întotdeauna iertarea şi calitatea celuilalt mai presus de toate şi de toţi, pentru că ştim fiecare dintre noi că, păcătoşi fiind, Hristos a venit şi ne-a ridicat. Iată, smerenia lui Dumnezeu şi boala invidiei noastre, două lucruri pe care astăzi Mântuitorul, cu foarte multă discreţie, le pune în inimile noastre şi mai ales ne dă curaj să fim smeriţi, ştiind că adevărul despre noi, despre faptele noastre, mai devreme sau mai târziu, va ieşi la iveală".