Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințirea paraclisului Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Humulești
Demisolul Bisericii Bejeni-Humulești a fost sfințit duminică, 20 noiembrie 2022, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Paraclisul lăcașului de cult a fost închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, în urma mărturiilor care au evidențiat prezența sfintelor moaște pe aceste locuri în vara anului 1947.
În ciuda zăpezii și a temperaturilor scăzute din această perioadă, sute de târgunemțeni au luat parte la slujba de sfințire a paraclisului aflat la demisolul bisericii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bejeni din suburbia Humuleștiului. Zeci de preoți din Protopopiatul Târgu Neamț, precum și reprezentanții autorităților județene și locale, au participat la târnosirea paraclisului cu hramul „Sfânta Parascheva”, dar și la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica mare.
În cadrul slujbei, teologul Andrei Budeanu a fost hirotonit diacon, urmând ca să fie hirotonit întru preot pe seama Mănăstirii Scăricica din județul Neamț.
În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit a arătat că prin dobândirea Duhului Sfânt creștinul devine fiu al luminii: „Dobândirea Duhului Sfânt ca finalitate, țel al vieții creștine, se arată în patru lucruri: în smerenie, în dragoste, în duh de pocăință și în rugăciune. A duce o viață în Duhul Sfânt înseamnă a duce o viață de familie curată, a îndeplini responsabilitățile mari sau mici pe care le avem, a te îngriji - dacă ai ceva bunuri materiale - și de cei care se află în nevoie, a împlini poruncile Bisericii și în duh de pocăință, iubire, rugăciune și smerenie, omul duce o viață în Duhul Sfânt, iar prin aceasta este fiu al luminii”.
Totodată, IPS Teofan a afirmat că fiul luminii este chemat să devină fiu al lui Hristos Domnul: „Starea de fiu al luminii, spune Sfântul Apostol Pavel, se arată în bunătate, în dreptate și în adevăr. În bunătate, pentru că ea este raza dumnezeirii, căci Dumnezeu bun este. Raza dumnezeirii din bunătatea lui Dumnezeu care se arată și în viața noastră. Fiul luminii se arată în om al dreptății. Dreptatea înseamnă că se cuvine ca eu să-i iubesc și pe cei care nu mă iubesc. Se cuvine ca eu să fac bine și celor care fac rău. Se cuvine să vorbesc de bine chiar și pe cei care mă vorbesc pe mine de rău. Aceasta este dreptatea în accepțiunea Sfântului Apostol Pavel. Greu lucru, dar spre aceasta este chemat creștinul, cel puțin să tindă dacă nu să și atingă această stare duhovnicească. Fiul luminii este fiul adevărului, fiul lui Hristos, căci Hristos este adevărul”.
La final, Înaltpreasfinția Sa a transmis că Mântuitorul Hristos, în Evanghelia zilei, ne spune că trebuie să medităm asupra căii pe care trebuie să o alegem: „Se cuvine să medităm ce cale să alegem. Calea celui descris în Evanghelia de astăzi: «mănâncă, bea, veselește-te pentru mulți ani, suflete», și atunci să ascultăm cuvântul Domnului zicând: «așa se întâmplă cu cei care își aduc comoară pe pământ și nu în Dumnezeu», sau Îl rugăm pe Domnul să ne dăruiască putere, să se împlinească și în noi cuvântul Sfântului Apostol Petru, care zice «iar vouă vă este dat cu multă bogăție să aveți parte de intrarea în Împărăția cea veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos». A lui Dumnezeu este puterea, dar a noastră este alegerea”.
Ca semn de mulțumire pentru întreaga lucrare realizată în comunitatea parohială, părintele paroh Ion Răduc a primit „Crucea Moldavă” din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. De asemenea, membrii Consiliului parohial au primit fiecare o ediție a Sfintei Scripturi, iar cei care au susținut realizarea paraclisului au primit distincții de vrednicie.