În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la hramul Bisericii „Sfântul Spiridon” din Târgu Neamț
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat luni, 12 decembrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din orașul Târgu Neamț. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat noua casă mortuară. La finalul slujbei, părintele paroh Gheorghe Vrăjitoru a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Moldavă”.
Luni, 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ierarh Spiridon, credincioșii târgunemțeni au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți, cu ocazia hramului bisericii.
În cuvântul rostit, chiriarhul, făcând referire la Sfântul Ierarh Spiridon, a arătat faptul că simplitatea inimii este plăcută înaintea lui Dumnezeu: „Simplitatea inimii este îndumnezeitoare pentru că îl apropie pe om de Dumnezeu. Îl face om dumnezeu după har, după spusele altui contemporan al Sfinților Nicolae și Spiridon, Sfântul Atanasie al Alexandriei. Căci spune Sfântul Atanasie: «Ținta omului este îndumnezeirea» și omul, pentru a tinde spre această mare taină a îndumnezeirii, nu poate să o atingă pe aceasta fără să aibă sfânta simplitate a inimii. Cum se arată în viața sfinților și în viața creștinilor adevărați această mare virtute a simplității inimii, minții, sufletului și cugetului? Cuvântul Sfântului Apostol Pavel, pe care l-am ascultat din scrisoarea către Efeseni, ne îndeamnă zicând: «Căutați să aflați care este voia Domnului». Noi în viață ne complicăm încercând să ascultăm sfaturile celor de lângă noi, care ne vor binele, zicem noi și zic ei, însă Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: «Căutați voia Domnului». Adică tot ceea ce gândiți, decideți a împlini și împliniți în cele din urmă să fie în conformitate cu simpla voie a lui Dumnezeu”.
Drept recunoștință pentru activitatea deosebită desfășurată în parohie timp de 30 de ani, dar și pentru ctitorirea actualei biserici, părintele Gheorghe Vrăjitoru a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincția „Crucea Moldavă”. Totodată, municipalitatea i-a oferit titlul de cetățean de onoare.
La rândul său, părintele paroh a adus un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu și Părintelui Mitropolit Teofan: „L-am strigat pe Sfântul Spiridon de nenumărate ori și nu a rămas fără răspuns rugăciunea și am reușit să construim biserica cu fonduri strânse din toată țara. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că am ajuns această sfântă zi, la 70 de ani de viață și 30 de ani de la începerea ctitoririi bisericii, 18 ani de la sfințirea ei și iată că această zi a fost încununată de prezența Înaltpreasfinției Voastre. Vă mulțumim din toată inima”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat casa mortuară a cimitirului bisericii, care va deservi nevoilor credincioșilor din parohie.



.jpg)
