Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Moaştele Sfântului Nectarie în Parohia Ţintea, judeţul Prahova
Parohia Ţintea din cadrul Protopopiatului Câmpina va primi în perioada 12-14 decembrie racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, manifestare organizată de parohia prahoveană în contextul „Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi al „Anului comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.
Sfântul odor aflat în patrimoniul sacru al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”-Câmpina va fi adus în pelerinaj, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, joi, 12 decembrie, la orele dimineţii, şi va fi aşezat spre închinare credincioşilor în biserica Parohiei Țintea cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Pelerinajul se va încheia sâmbătă, 14 decembrie, credincioşii putându-se închina sfintelor moaşte în fiecare dintre cele trei zile între orele 8:00 și 22:00.



.jpg)
