La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Moaştele Sfântului Teofil au plecat spre Ucraina
Moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, care au fost aduse în acest an la Iaşi cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, s-au întors ieri în Ucraina. Tot ieri au plecat de la Iaşi membrii delegaţiei ucrainene, condusă de Înalt Preasfinţitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil şi rector al Academiei Teologice din Kiev. Amintim că racla cu fragmentul din moaştele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, a ajuns la Iaşi în seara zilei de 10 octombrie. Cinstitele moaşte ale Sfântului Teofil, care se află la Mănăstirea Kitaev din Ucraina, au fost aduse la Iaşi în contextul împlinirii a 370 de ani de la Sinodul de la Iaşi.
Racla Sfintei Cuvioase Parascheva a fost introdusă în noaptea de luni, 15 octombrie, spre marţi în Catedrala mitropolitană din Iaşi, procesiunea fiind condusă de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Române, în acest an la raclele cu sfintele moaşte au trecut şi s-au închinat peste 160.000 de pelerini. (C.C.)