Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Moaştele Sfintei Filofteia vor fi aduse în Bucureşti
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci va fi prăznuită în mod deosebit de Parohia „Sfântul Vasile”-Victoria din Capitală. Cu ocazia celui de-al doilea hram al bisericii, parohia bucureşteană împreună cu Protoieria Sector 1 Capitală şi Primăria Sectorului 1 organizează mai multe evenimente duhovniceşti şi culturale. Duminică, 11 septembrie 2016, în Aula Palatului Cantacuzino (Calea Victoriei nr. 141), începând cu ora 17:30, se va desfăşura Conferinţa „Ce, cât şi cum ne folosim de muzică”, susţinută de pr. Vasile Gavrilă, de la Paraclisul universitar „Sfântul Nicolae”-Ghica, prof. univ. Nicolae Gheorghiţă, prorector la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Paula Seling şi alte personalităţi. Marţi, 13 septembrie, după ora 15:00, vor fi aduse la biserica parohiei (Calea Victoriei nr. 198) moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş. Delegaţia care va însoţi racla va fi condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Oaspeţii vor fi întâmpinaţi de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Programul liturgic va continua, de la ora 16:00, cu săvârşirea Vecerniei, Litiei şi Acatistul Sfintei Cruci, urmate de procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer” (ora 19:00). Racla cu moaştele Sfintei Filofteia şi racla în care se află un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci vor fi purtate pe Calea Victoriei până în Parcul Nicolae Iorga. Procesiunea se va încheia cu un concert de muzică bizantină susţinut de Corul bărbătesc „Cantus Domini”. A doua zi, miercuri, 14 septembrie, în biserica parohiei, Preasfințitul Ieronim Sinaitul va săvârşi Sfânta Liturghie.