Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Moment aniversar
Cu prilejul împlinirii unui an de apariţie a Ediţiei de Banat a "Ziarului Lumina", mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru atenţia arătată eparhiei noastre şi pentru efortul depus în dezvoltarea presei bisericeşti.
Misiunea actuală pe care o înfăptuieşte "Ziarul Lumina" este una majoră pentru Biserică, întrucât în paginile acestui cotidian se regăsesc subiecte de actualitate creştină, dar şi îndrumări duhovniceşti, ce contribuie în mod pozitiv la îmbogăţirea spirituală şi culturală a cititorilor. Totodată, se cuvine să evidenţiem activitatea ostenitorilor din redacţia centrală, dar şi a celor din redacţiile regionale, care cu multă dragoste şi zel sunt propovăduitori ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare misionară încă mulţi ani, spre folosul credincioşilor şi al Bisericii noastre!



.jpg)
