Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Moment aniversar pentru Episcopul Caransebeșului
La 28 de ani de la hirotonia sa întru diacon, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, la 24 iulie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. La 24 iulie 1992, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost hirotonit diacon de către Arhiereul-vicar Emilian Arădeanul, tot într-o zi de vineri. La acest moment aniversar, Episcopul Caransebeșului a slujit Sfânta Liturghie și s-a rugat alături de credincioșii caransebeșeni, aducându-I mulțumire și recunoștință lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa și a eparhiei pe care o păstorește. Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată la strană de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Tot în urmă cu 28 de ani Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a fost hirotonit preot în 25 iulie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
„Se cuvine să-I mulțumim Domnului pentru toate, în toată vremea și în tot ceasul, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: «Rugați-vă neîncetat, bucurați-vă pururea, mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate». Trebuie să spunem și împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: «Slavă lui Dumnezeu pentru toate». Astăzi s-au împlinit 28 de ani de slujire clericală, am slujit ca diacon, ca preot și ca arhiereu, de aceea am socotit de bine să-I aducem mulțumire lui Dumnezeu prin această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie”, a subliniat ierarhul la final.



.jpg)
