În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Moment de împlinire pentru obștea Schitului „Sfânta Ana”-Cota 1.400
La Schitul „Sfânta Ana” de la cota 1.400 din Sinaia, județul Prahova, au fost binecuvântate duminică, 25 august, lucrările de înnoire și înfrumusețare realizate în ultima perioadă în cadrul așezământului monahal. Totodată, a fost sfințit și noul Altar de vară. La final, au fost oferite distincții, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, persoanelor care s-au implicat în desfășurarea și susținerea lucrărilor.
În mijlocul credincioșilor veniți în număr mare în inima munților s-a aflat părintele arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman și exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în decursul ultimelor luni. În continuare, cei prezenți au participat la slujba Sfintei Liturghii săvârșite în noul Altar de vară. Din soborul de slujitori, condus de părintele arhimandrit David Petrovici, au făcut parte și părintele arhimandrit Macarie Bogus, starețul Mănăstirii Sinaia; părintele ieromonah Diodor Șchiopu, egumenul Schitului „Sfânta Ana”, precum și alți slujitori.
„Astăzi, aici, la Schitul «Sfânta Ana», la lăcașul de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor aflat la cea mai înaltă altitudine, prin binecuvântarea lucrărilor de la Altarul de vară și a lucrărilor de renovare din cadrul schitului am simțit cu adevărat prezența lui Dumnezeu, în comuniune liturgică și bucurie sfântă. Împlinirea lucrărilor închinate lui Dumnezeu aduce cu sine și un sentiment de recunoștință. Astăzi este o zi de bucurie pentru Schitul «Sfânta Ana» și este o zi de recunoștință pentru cei care s-au făcut mâinile lucrătoare ale lui Dumnezeu, gândind că fiecare dintre dumneavoastră ați manifestat aceasta prin însăși participarea aici, sau prin ajutorul pe care unii dintre dumneavoastră l-au acordat acestui loc. Nu mai prejos, se cuvin mulțumiri ctitorilor, binefăcătorilor, viețuitorilor care au păstrat candela credinței aprinsă în acest loc, precum și celor care s-au ostenit de-a lungul celor aproape trei decenii de existență a schitului”, a spus ieromonahul Diodor Șchiopu în cuvântul de mulțumire.
La final, ieromonahul Diodor Șchiopu, egumenul schitului, a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul mitropolitan „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”. Același ordin, pentru mireni, a fost oferit celor care au susținut lucrările de înfrumusețare.