Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Moment festiv pentru comunitatea ucrainenilor din Tulcea
Uniunea Ucrainenilor din România - filiala Tulcea are, începând de sâmbătă, 29 martie, un nou sediu. La evenimentul inaugural a participat şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârşit slujba de binecuvântare a noului sediu şi a arătat semnificaţia duhovnicească a acestui act sacramental. De asemenea, Preasfinţia Sa a oficiat şi un Trisaghion întru pomenirea celor care au trecut la Domnul în urma conflictelor din Kiev, din luna trecută. La final, chiriarhul Tulcii a oferit preşedintelui comunităţii ucrainenilor, Dumitru Cernencu, o icoană a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, iar corala comunităţii ucrainene a susţinut un scurt program artistic. (I.B.)



.jpg)
