De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, joi, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la hramul Mănăstirii Peștera din
Momente de bucurie pentru refugiaţii ucraineni din Capitală
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) a organizat vineri, 16 decembrie, un eveniment cultural-artistic în cadrul căruia o parte dintre cetăţenii ucraineni care au găsit adăpost în Bucureşti, fugind din calea războiului care se desfăşoară de aproape un an în ţara lor, au putut asculta colinde şi cântece specifice praznicului Naşterii Domnului.
Momentul care s-a desfăşurat într-o sală de evenimente din sectorul 4 al Capitalei a fost moderat de părintele Gabriel Cazacu, paroh al Bisericii Parcul Domeniilor-Caşin, reprezentant al Patriarhiei Române şi coordonator al Departamentului ecumenic AIDRom. În deschiderea evenimentului, părintele Cazacu a adresat un cuvânt de bun venit participanţilor, în care a arătat faptul că, prin acest spectacol, organizatorii au dorit să aducă puțină bucurie şi alinare celor care au fost nevoiţi să îşi părăsească agoniseala de-o viaţă şi, în multe cazuri, şi rude şi apropiaţi pentru a fugi din calea războiului din ţara lor.
De asemenea, Elena Timofticiuc, secretar executiv AIDRom, a mulţumit tuturor celor care s-au implicat şi se implică în continuare în sprijinirea tuturor refugiaţilor care caută adăpost în România, precum şi celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.
Momentul artistic a debutat prin urcarea pe scenă a unui grup de copii, purtând o stea frumos împodobită şi clopoţei, care au interpretat colinde în limbile română şi ucraineană. În continuare, s-au alăturat şi ceilalţi copii prezenţi, purtând ii tradiţionale şi cocarde galben/albastre - culorile steagului ucrainean -, care au interpretat, de asemenea, colinde şi alte cântece specifice sărbătorilor de iarnă, atât în limba română, cât şi în cea ucraineană. În timpul recitalului, în mijlocul lor a poposit şi Moş Crăciun, care le-a urat „Sărbători fericite!” şi i-a felicitat pentru frumoasele cântări.
Şi-au făcut apoi apariţia personajele îndrăgitului grup care organizează spectacole de copii, Gaşca Zurli, care împreună cu cei mici au cântat şi au dansat pe ritmurile melodiilor consacrate ale trupei.
La final, părintele Gabriel Cazacu a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului, oferind diplome de excelenţă.