În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Momente de împlinire și bucurie în localităţile bihorene Bucium şi Tilecuş
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Bucium, județul Bihor, duminică, 28 august, apoi a oficiat slujba de sfințire și așezare a pietrei de temelie pentru noua biserică parohială din comunitate, deoarece vechiul lăcaș de cult se află într-un stadiu avansat de degradare. Noua biserică va purta hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, care este patronul spiritual al vechii biserici, și „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.
Ierarhul a vorbit celor prezenți despre importanța istorică și mai ales cea spirituală a ridicării unui nou lăcaș de închinare lui Dumnezeu, iar la final i-a binecuvântat și felicitat pe cei care s-au implicat și o vor face în continuare la înălțarea noii biserici. Preotul paroh Andrei Gheban a mulţumit ierarhului, autorităților locale și credincioșilor care s-au implicat în viața comunității parohiale. Sâmbătă, 27 august, Parohia Tilecuș din Protopopiatul Oradea a fost vizitată de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, și de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu ocazia binecuvântării și sfințirii capelei cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din curtea casei preotului pensionar Alexandru Câmpeanu, care a păstorit credincioșii ortodocși români din orașul Regensburg, Germania, mai bine de trei decenii. Slujba de sfințire a fost succedată de Sfânta Liturghie arhierească.



.jpg)
