Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Muzeu şi centru de zi inaugurate la Aciliu
În Parohia Aciliu, Protopopiatul Sălişte, s-au inaugurat Muzeul parohial şi Centrul de zi pentru copii "Episcop Nicolae Ivan", care au fost binecuvântate prin slujba Sfeştaniei şi rugăciunile de binecuvântare. Cele două instituţii sunt găzduite de şcoala din localitate într-o clădire ce a fost dată bisericii printr-un contract de comodat pe o perioadă de 25 de ani, conform celor precizate de pr. paroh Florin Radu. Clădirea a fost renovată în totalitate în interior, cu sprijinul Primăriei oraşului Sălişte şi al primarului Teodor Dumitru Banciu. Muzeul este format din două încăperi în care sunt expuse icoane şi obiecte ţărăneşti, iar în cadrul centrului de zi au loc activităţi educative cu copiii din parohie care sunt incluşi în acţiunile misionare ale bisericii, după cum a spus pr. Florin Radu. (Oana Rusu)



.jpg)
