În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Ne putem apropia de Domnul Hristos prin smerenie“
Credincioşii din Ştefăneşti-Târg, Protopopiatul Săveni, au umplut ieri biserica, la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.
De dimineaţă, soborul de preoţi l-a întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. IPS Teofan a fost aşteptat şi de numeroşi copii, cu flori în mâini, dar şi de autorităţile locale. Înainte de începerea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citit o rugăciune de dezlegare. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a amintit că textele din Apostol şi Evanghelie din Duminica a V-a a Postului Mare au fost rânduite de Biserică pentru ca să ne pregătească pentru Săptămâna Patimilor şi sărbătoarea Învierii Domnului. Apoi, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a explicat sensul pericopei Evangheliei Sfântului Evanghelist Marcu (10, 32-45). "Domnul Se pregăteşte pentru pătimire, iar oamenii sunt chemaţi să înţeleagă de ce Mântuitorul Îşi dă "sufletul răscumpărare pentru mulţi". Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre "sângele lui Hristos", despre "jertfa fără de prihană" a Mântuitorului pentru mântuirea lumii. Aceste texte sunt aşezate înaintea noastră cu două săptămâni înainte de Sfintele Paşti pentru a ne ajuta să înţelegem că Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului Hristos au fost împlinite pentru noi, oamenii", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan, care a continuat să vorbească despre modelul de pocăinţă al Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca: "Sfânta Maria Egipteanca a dus o viaţă de păcat în tinereţea ei. După ce şi-a dat seama că viaţa ei păcătoasă nu mai poate continua, a petrecut 47 de ani de pocăinţă, plângându-şi păcatele şi curăţindu-se pe sine. Astfel, noi, oamenii, ne integrăm în taina Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos prin faptul că luăm pe noi veşmântul pocăinţei. În al doilea rând ne putem apropia de Domnul Hristos prin smerenie. Să ne îmbrăcăm în veşmântul pocăinţei şi al smereniei pentru a înţelege taina Pătimirilor şi a Învierii Domnului Hristos. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvinteze în aceste două săptămâni care au mai rămas până la Sfintele Paşti cu hotărârea pocăinţei şi cu harul smereniei. Astfel vom pătrunde tot mai adânc în înţelegerea cea duhovnicească a adevărului că Dumnezeu a coborât pe pământ, a locuit printre oameni, le-a arătat acestora drumul către împărăţia cerurilor, a pătimit, a fost răstignit şi a înviat, luând asupra Sa păcatele noastre". La finalul slujbei, pr. Constantin Macuc, protoiereul Protopopiatului Săveni, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a slujit Sfânta Liturghie într-un sfânt lăcaş din Protopopiatul Săveni, amintind de bucuria pe care ierarhul locului a făcut-o sutelor de enoriaşi din cele zece parohii pe care le-a vizitat sâmbătă. Părintele paroh Gabriel Zamfir şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a venit în parohia Ştefăneşti-Târg pentru a se ruga, pentru a-i binecuvânta şi pentru a adresa cuvânt de folos duhovnicesc credincioşilor.