În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Nedeia de Sfântul Ilie la Muzeul „Astra“ din Sibiu
Complexul Naţional Muzeal ASTRA, prin Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA şi Galeriile de Artă Populară, organizează în acest sfârşit de săptămână, 14-15 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, tradiţionala Nedeie de Sfântul Ilie. Nedeia, vechi obicei pastoral specific regiunilor muntoase, este atestată documentar din 1373. În cadrul acestor manifestări care aveau loc la marile sărbători, se organizau târguri şi întâlniri ale tinerilor.
În acest an, sărbătoarea de la muzeul din Dumbrava Sibiului va fi transformată în spaţiu de interacţiune meşter - public şi de promovare a meşteşugurilor artistice tradiţionale prin demonstrarea utilităţii lor actuale, conform celor precizate de Mirela Iancu, din cadrul Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA Sibiu. Astfel, olăritul îşi va descoperi latura practică şi trainică a vaselor de lut confecţionate de meşterii Leş Gavril din Baia Mare şi Farcaş Gabor din Ungaria, care prin atelierul culinar desfăşurat în cele două zile de târg vor demonstra tehnica gătitului pe foc deschis. Alte ateliere demonstrative îi vor avea ca protagonişti pe Zsuzsana Varga, de la Odorheiul Secuiesc, Rodica Berghezan, iconar din Sibiu, care va picta icoane pe sticlă, Florin Poptean din Bucureşti, care va decora obiecte de lemn, şi Maria Bădălan, rudar din Băbeni, judeţul Vâlcea. Ansamblul Folcloric "Ciuleandra" al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa din Târgovişte va întâmpina corul de mineri din Corna, prezenţi la vernisarea gospodăriei din localitatea omonimă, după cum a mai menţionat Mirela Iancu. "În încercarea de a reconstitui datinile şi obiceiurile tradiţionale ce se mai păstrează în comunităţile tradiţionale - Nedeia din acest an se va transforma într-o veritabilă serbare câmpenească, după tot tipicul acestora, cu târg, mâncare pregătită în aer liber şi joc şi voie bună, desfăşurate în poieniţa dintre complexurile de industrii textile şi hidraulice de la Rucăr şi Polovragi, în apropierea scenei de pe lac", a spus Mirela Iancu. În cele două zile, în diverse locaţii ale muzeului vor avea loc spectacole folclorice susţinute de Ansamblul "Ciuleandra" al Centrului Judeţean de Cultură din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, condus de maestrul coregraf Gheorghe Văduva. "Animă ASTRA" Programul "Animă ASTRA" continuă, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, în 14 şi 15 iulie, cu ateliere de fluiere tradiţionale şi de fierărie, prezentări de muzică şi joc popular şi ghidaje tematice în zonele olărit şi de prelucrarea textilelor. Meşterul Petru Mateş din judeţul Huneodara va prezenta etapele realizării unui fluier, uneltele şi materialele folosite, secretele procesului de fabricaţie ale unui instrument muzical. Meşterul fluierar va organiza ateliere în faţa bisericii din Dretea. Fierăria tradiţională va funcţiona în aceste zile, când meşterul va pune foalele în funcţiune pentru topirea metalului, după cum a menţionat Ovidiu Baron din cadrul Muzeului "Astra", care a adăugat că momente de muzică şi joc vor fi prezentate, sâmbătă şi duminică, la Hanul din Tulgheş, Cârciuma din Bătrâni, Gospodăria de olari din Horezu, Amfiteatru. Vor evolua membrii Ansamblului "Ciuleandra" din Târgovişte.