„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Neognosticismul contemporan şi impactul asupra misiunii Bisericii“
Luni, 12 noiembrie 2012, la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, în Sala Profesori, a avut loc susţinerea în şedinţă publică a tezei de doctorat "Neognosticismul contemporan şi impactul asupra misiunii Bisericii", susţinută de Constantin Rusu. La final, candidatul a primit titlul de doctor în Teologie, cu calificativul "Foarte bine".
Luni, începând cu ora 12:00, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi a găzduit un eveniment academic remarcabil, prilejuit de susţinerea, în şedinţă publică, a tezei de doctorat "Neognosticismul contemporan şi impactul asupra misiunii Bisericii", aparţinând domnului Constantin Rusu, absolvent atât de studii teologice, cât şi al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne - Bucureşti, specializarea Antiterorism, şi al Facultăţii de Drept. De-a lungul timpului, Constantin Rusu a ocupat funcţia de tehnoredactor al Editurii Trinitas a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cât şi pe cea de director tehnic al fabricii "Sf. Troiţă" - Tg. Neamţ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în prezent fiind cercetător în cadrul Centrului pentru Studii Interdisciplinare "Religie şi Ştiinţă" din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Preşedintele comisiei de doctorat a fost pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, iar conducătorul ştiinţific a fost pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Referenţii tezei de doctorat au fost acad. Alexandru Surdu, preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române şi director al Institutului de Filosofie şi Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, şi pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii "Ovidius" - Constanţa. Lucrarea de doctorat susţinută a însumat 297 de pagini şi a fost structurată de autor în 4 capitole cu subcapitolele aferente, precedate de o introducere şi urmate de concluzii, bibliografie şi anexe, fiind alcătuită pe baza unei bibliografii vaste ce însumează 896 de titluri şi 1.135 de note bibliografice. "Abordarea temei prezintă relevanţă prin înscrierea ei în efortul de a reliefa răspunsul Bisericii Ortodoxe la multiplele şi tot mai perfidele provocări ale postmodernismului, complex şi tragic prin încercarea disperată a limitării propriei disoluţii, dar şi în calitate de etapă a unei redefiniri metamorfice inaccesibilă adeseori cunoaşterii umane obişnuite. Poziţionaţi între limitele unui sistem special de referinţă, pentru a putea prezenta posibile soluţii de anihilare a efectelor, sau cel puţin pentru a conştientiza pentru cât mai mulţi avatarurile New Age care bântuie lumea, în speţă arealul neognostic supus analizei şi deopotrivă conştienţi de limitele inerente impuse retoricii discursului, am încercat să ridicăm cel puţin un colţ al vălului lui Osiris, întemeindu-ne demersul cognitiv pe o anumită îndrăzneală, fundamentată pe binecuvântata simbioză dintre credinţă, misiune asumată şi creaţie", a precizat Constantin Rusu în prezentarea tezei de doctorat. După susţinerea tezei de doctorat a candidatului, a urmat citirea referatelor membrilor comisiei, care au arătat complexitatea, dar şi valoarea tezei. "Capacitatea superioară de sinteză şi analiză a candidatului a adus în atenţie autori şi lucrări de maximă relevanţă şi valoare, care au întregit în chip fericit o lucrare care se doreşte, înainte de toate, o mărturisire de credinţă a autorului ei, însoţită de smerita speranţă ca demersul său cognitiv să se înscrie firesc în rândul eforturilor celor care au propus şi formulat principii misionare de acţiune, atât de necesare apologeticii Revelaţiei şi Învierii în modernitatea târzie. Prin contribuţia adusă la resursele didactice ale disciplinei de specialitate, lucrarea îşi propune să contribuie la componentele temeiului teoretic al unor direcţii de acţiune pastorală misionară, prin reliefarea relaţiei cauzale dintre cuvânt şi adevăr, prin inserarea profundă între resorturile lumii văzute şi nevăzute a unui punct de echilibru creştin ortodox", a remarcat acad. Alexandru Surdu, referent al tezei de doctorat. La finalul şedinţei, membrii comisiei au acordat candidatului Constantin Rusu titlul de doctor în Teologie, cu calificativul "Foarte bine". Evenimentul academic s-a încheiat cu jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica strămoşească depus de noul doctor în Teologie, ceremonie care a avut loc în capela facultăţii.