Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Noi activităţi duhovniceşti cu copiii din Mediaş
Mai mulţi copii din grupul de cateheză de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfinţii Transilvăneni“ din Cimitirul Ortodox al municipiului Mediaş au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, noi activităţi în cadrul Concursului naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie - Lumina vieţii creştine“.
Prima activitate de la această etapă a concursului a avut loc sâmbătă, 15 martie, înainte de oficierea slujbei Vecerniei şi a Litiei. Aşa cum prevede proiectul concursului, copilaşii participanţi s-au întâlnit în lăcaşul de cult şi au prezentat câte o reţetă de mâncare de post. Toate reţetele prezentate de copii au fost jurizate de patru credincioşi de la biserica medieşeană, pentru a desemna un câştigător.
„Juriul a ales reţeta elevului Raul Mateica ca fiind câştigătoare. Este o reţetă de ghiveci de vară“, ne-a spus preotul Flaviu Fleşer de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi „Sfinţii Transilvăneni“ din Cimitirul Ortodox al municipiului Mediaş. Copiii au participat, în continuare, la slujba Vecerniei, iar unii dintre ei s-au spovedit la final pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Broşuri cu rânduiala Împărtăşaniei
A doua zi, în Duminica Sfântului Grigorie Palama, la finalul Sfintei Liturghii, părintele Flaviu Fleser a ţinut un cuvânt de învăţătură despre Evanghelia acestei duminici şi despre viaţa, activitatea şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama. Credincioşii au avut posibilitatea să asculte şi câteva cuvinte despre importanţa celor două mari Sfinte Taine ale Bisericii, Spovedania şi Euharistia. În acest context, credincioşii au fost îndemnaţi să se apropie şi mai mult de aceste Taine, urmând exemplul copilaşilor implicaţi în viaţa Bisericii.
Activitatea copiilor de la biserica medieşeană a fost încununată la finalul Sfintei Liturghii, când au oferit credincioşilor la ieşirea din biserică mai multe broşuri cu rânduiala Sfintei Taine a Împărtăşaniei.
„Copilaşii au îmbrăcat costume populare şi au arătat prin activităţile acestea o mare dragoste faţă de Sfânta Împărtăşanie şi faţă de Biserica noastră“, a spus pr. Flaviu Fleşer.