Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit în această seară cea de-a 15-a ediție a spectacolului cultural-artistic intitulat „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Sec
Noi clopote pentru catedrala din Onești
Duminică, 27 aprilie, în Duminica Tomii, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Onești, a avut loc slujba de sfințire a patru clopote noi ce urmează a fi montate într‑una din turlele lăcașului de cult. Slujba de sfințire a avut loc la finalul Dumnezeieștii Liturghii, fiind săvârșită de un sobor de preoți ce slujesc la parohiile din municipiu, sub protia părintelui Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești.
Clopotele noi s‑au turnat la Innsbruck, Austria, în Fabrica producătorului Grassmayr, iar cu implicarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ele sunt menite să înlocuiască clopotul mare care a fost coborât din turlă în urma unor fisuri ce îi afectau funcționarea și se vor armoniza cu celelalte patru clopote existente în turla alăturată, fiind astfel opt clopote ce vor chema și vor îndemna comunitatea oneșteană la rugăciune.
Domnul Emil Drăgan a fost cel care a supervizat întregul demers de înlocuire și înnoire, iar alături de soția sa, Cristiana‑Octavia, sunt donatorii clopotelor, precum și ai catapetesmei și ai icoanelor lucrate în tehnica mozaic, ce o împodobesc.
La final, familia Drăgan a primit o distincție de vrednicie din partea părintelui paroh Justinian Alupei, apoi donatorul a fost pomenit într‑o rugăciune de mulțumire, fiind felicitat de întreaga comunitate și pentru că în această zi de sărbătoare împlinește vârsta de 72 de ani.
Colectivul catedralei aduce mulțumiri, de asemenea, domniilor lor Johannes și Peter Grassmayr pentru asumarea întregului proces de returnare și transformare a clopotului mare în cele patru mai mici, precum și familiei Ovidiu și Roxana Colpoș, care au susținut logistic transportarea noilor clopote din fabrică până la Onești.






.jpg)
