Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Noi distincţii în Arhiepiscopia Bucureştilor
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit întru iconom stavrofor doi preoţi angajaţi în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Părintele Iulian Scoipan şi părintele Florin Busuioc, angajaţi în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost ridicaţi ieri, 23 noiembrie, în rangul de iconom stavrofor, la Reşedinţa patriarhală. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezenţa membrilor Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor. La finalul slujbei, Patriarhul României a precizat că distincţia de iconom stavrofor se acordă celor care administrează bine averea Bisericii şi care lucrează pentru ca patrimoniul Bisericii să fie bine folosit, păstrat, conservat şi, în acelaşi timp, înmulţit pentru a susţine opera misionară şi lucrarea pastorală şi edilitară a Bisericii. "Iconomul stavrofor este, aşa cum se spune şi în rugăciune, un om care înmulţeşte talanţii şi nu îi ascunde ca sluga vicleană şi leneşă. De aceea, se spune ca ei să chivernisească cu bucurie averea Bisericii şi "să scape de ruşinea slugii celei viclene care cu lenevire şi-a îngropat talantul". Prin avere, noi înţelegem nu doar bunurile materiale, ci şi bunurile acestea ale unei bune organizări. Când trimitem preoţi buni în parohie, Biserica devine mai bogată duhovniceşte pentru că are slujitori harnici şi înţelepţi. Când trimitem profesori buni la o şcoală de teologie, Biserica se îmbogăţeşte în competenţă şi în lucrarea misionară. Aşadar, bunurile Bisericii nu sunt numai bunuri materiale, ci şi spirituale", a spus Preafericirea Sa. Slujitori sensibili la lucrarea misionară a Bisericii Părintele Iulian Scoipan şi părintele Florin Busuioc au primit aceste distincţii la propunerea părintelui protosinghel Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru competenţa pe care au dovedit-o în activitatea pastoral-misionară a Bisericii. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat faptul că cei doi preoţi şi-au început activitatea în Administraţia Arhiepiscopiei Bucureştilor, după ce, timp de mulţi ani, au fost preoţi de caritate. "Aceşti părinţi sunt oameni care au simţit chemarea lui Dumnezeu, după ce au lucrat ca preoţi de caritate în spitale. Aceşti tineri au venit aici să ne ajute după ce au fost preoţi, nu în parohii bogate, ci în spital, unde toată ziua văd suferinţa, văd lipsurile, văd tristeţea pe feţele bolnavilor, dar totuşi aduc bucurie prin rugăciune, prin spovedanie, prin conversaţiile duhovniceşti. S-a constatat că cei mai buni oameni din administraţia nouă a Arhiepiscopiei Bucureştilor sunt foştii preoţi de caritate care nu au lucrat cu bani mulţi, ci cu suflete sensibilizate de suferinţă şi, în acelaşi timp, au devenit foarte receptivi şi profund umani la suferinţa, la boala, la necazul pacienţilor. Aici, ei sunt foarte sensibili la lucrarea misionară a Bisericii", a spus Preafericirea Sa. La final, Patriarhul României a urat celor doi preoţi sănătate şi spor duhovnicesc în lucrarea pe care o desfăşoară, pentru a îmbogăţi spiritual Biserica noastră, prin lucrări cultural-misionare şi, mai ales, prin formarea cât mai temeinică a personalului bisericesc.