În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Noi donatori la Sibiu în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!”
Mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu au donat sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” a Patriarhiei Române.
Campania este implementată la Sibiu prin Departamentul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Sibiului şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu, iar activitatea a avut loc joi, 16 iulie, la Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Activitatea de donare de sânge a jandarmilor sibieni a venit într-o perioadă în care nevoia de sânge din unităţile medicale din România este foarte mare. Donatorii şi-au exprimat dorinţa ca gestul lor să fie urmat de cât mai mulţi oameni, în speranţa de a veni în sprijinul unităţilor medicale unde este mare nevoie de sânge pentru a salva vieţile celor aflaţi în grele încercări.
„Le mulţumim foarte mult jandarmilor sibieni pentru gestul lor de binefacere şi pentru sacrificiul făcut în aceste momente dificile prin care trecem cu toţii. Stocurile de sânge din spitale sunt foarte mici din cauza lipsei de donatori în perioada de carantină şi nu numai, iar acum această criză din spitale este foarte mare. De aceea, jandarmii sibieni au dat un exemplu pentru noi toţi şi sperăm ca oamenii să vină să doneze sânge pentru a salva vieţile semenilor încercaţi de boli şi de accidente”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmaţchi.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” se află la cea de-a şasea ediţie în Arhiepiscopia Sibiului, până în prezent participând peste 3.000 de persoane.