În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Noi porți ale cerului în Mitropolia Munteniei și Dobrogei
Credincioșii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au participat duminică, 21 octombrie, la slujbe săvârșite de ierarhi în catedrale chiriarhale și biserici de parohie. În județele Vrancea, Galați și Călărași, mai multe biserici de parohie au fost înnoite prin primirea veșmântului harului în cadrul slujbelor de sfințire săvârșite de chiriarhi împreună cu preoți și diaconi.
IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus că preocuparea față de valorile spirituale trebuie să fie primordială în viața omului.
Slujire arhierească în Parohia Găvana III
Credincioșii Parohiei Găvana III din municipiul Pitești au participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, apreciind eforturile credincioșilor din acest cartier care au avut o contribuție decisivă la ridicarea bisericii. La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii, după cum ne-a transmis părintele consilier eparhial Ovidiu Vlăsceanu.
Credincioșii din Odobești, județul Vrancea, au participat duminică la târnosirea bisericii Parohiei „Sfântul Ioan Evanghelistul”. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Locașul de cult datează din secolul al 17-lea, iar în ultimii 3 ani a trecut prin mai multe lucrări de consolidare și restaurare. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a rostit un cuvânt de învățătură, arătând că cel vindecat „a devenit un ucenic mărturisitor al puterii tămăduitoare a Mântuitorului Hristos și, în același timp, al iubirii și milostivirii lui Dumnezeu față de oameni”. În semn de apreciere, preotul paroh Cristian Bocu a primit rangul de iconom, ne-a transmis părintele inspector Dragoș Olteanu.
Duminică, credincioşii din comunitatea parohială Umbrăreşti 2, Protopopiatul Tecuci, judeţul Galaţi, au trăit momente de bucurie, întrucât biserica parohială a primit veşmântul luminos al sfinţeniei. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa ctitorilor, a reprezentanților autorităţilor locale şi a numeroşilor credincioşi din parohie şi din satele învecinate. Bucuria credincioşilor a sporit la momentul trecerii lor prin Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce şi pentru a primi arhiereasca binecuvântare, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, în prezenţa credincioşilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohial format din tineri de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Stelian” din localitate, participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” şi înveşmântaţi în portul popular al zonei.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, subliniind importanţa acesteia pentru comunitatea de credincioşi. Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a noului locaş de cult, pr. Ionuţ Căşuneanu a primit rangul de iconom, iar credincioşii care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale bisericii au primit din partea ierarhului diplome de ctitori. Mai mulţi elevi din localitatea Umbrăreşti, cu rezultate bune la învăţătură, au primit diploma eparhială „Tinereţe şi credinţă”, icoane, cărţi de rugăciune şi alte daruri. Evenimentul s-a încheiat cu săvârşirea parastasului și tradiţionala agapă creştinească. Cu acest prilej, au fost împărţite peste 1000 de pachete cu mâncare.
Slujbă de sfințire în localitatea Crivăț
PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Crivăț, județul Călărași, pentru a binecuvânta lucrările exterioare ale locașului de cult și pentru a sfinți veșmântul pictural și icoanele de pe catapeteasmă. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența credincioșilor și a reprezentanților autorităților locale. Preoții George Baciu și Alexandru-Răzvan Aprozeanu au primit din partea ierarhului rangul de sachelar pentru activitatea depusă în comunitatea parohială, dar și pentru lucrările de restaurare realizate la sfântul locaș.