Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Noi preoţi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Noi preoţi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 20 Octombrie 2026

Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba Hirotesiei întru duhovnic pentru trei preoţi din Arhiepiscopia Craiovei. Au primit duhovnicia următorii preoţi: Radu‑Andrei Făiniși, de la Parohia „Sfântul Ioan” Hera‑Craiova, Protoieria Craiova Sud; Daniel‑Nicolae Popescu, de la Parohia Popoveni, Protoieria Craiova Sud; Angel‑Cristian Stăiculescu, de la Parohia „Sfânta Treime”‑Craiova.

Comisia de examinare a candidaţilor pentru duhovnicie a fost condusă de pr. Adrian Ivan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, şi de pr. Cătălin Țăruș, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu le‑a vorbit părinţilor duhovnici despre importanţa legăturii preotului cu credincioșii din parohie: „Astăzi vi s‑a dat prin harul Duhului Sfânt darul duhovniciei. Lucrarea dumneavoastră este mult mai importantă de astăzi înainte. Aceasta trebuie împlinită cu responsabilitate, pentru a‑i pregăti pe fiii noștri duhovnicești de Împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să aveți multă înțelepciune și răbdare cu cel venit pe scaunul penitenței, să îi înțelegem supărarea și, totodată, să‑i apreciem curajul mărturisirii. Credinciosul are nevoie de rugăciune, de mângâiere, de sfaturi și de iertarea păcatelor”.

În continuare, ierarhul i‑a îndemnat pe noii duhovnici din Arhiepiscopia Craiovei să aibă la rândul lor părinți duhovnici: „Să aveți părinți duhovnici care să vă ajute, cu care să vă consultați, aceștia având mai multă experiență și ei vă pot da sfaturi duhovnicești”.

După săvârşirea slujbei şi cuvântul de învăţătură, preoții prezenți au primit în dar din partea Părintelui Mitropolit Irineu Molitfelnicul, Sfânta Cruce pentru binecuvântare şi Certificatul de duhovnicie.

 

Citeşte mai multe despre:   Irineu, Mitropolitul Olteniei  -   hirotesie  -   Facultatea de Teologie din Craiova