Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Noi proiecte catehetice la Cluj
În Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie din Cluj, astăzi, 6 aprilie, de la ora 10:00, în cadrul unei conferinţe de presă, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, are loc lansarea oficială, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a proiectelor "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!", derulate în cadrul unui parteneriat între Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România.
Proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", numit astfel la iniţiativa IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, este o iniţiativă a Editurii Gospel Light, lansată în spaţiul eclesial răsăritean în urmă cu 10 ani, iniţiativă desfăşurată în parteneriat cu World Vision România şi cu Bisericile Ortodoxe locale. "Scopul acestui proiect este de a pune la dispoziţia preoţilor şi cateheţilor un set de instrumente catehetice de care au nevoie pentru a transmite copiilor, încă de la cele mai fragede vârste, învăţăturile biblice şi a-i ajuta astfel să atingă maturitatea întru credinţă", a explicat pr. Constantin Naclad, coordonator al proiectelor "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!", conform Radio Renaşterea. Până în prezent, proiectul a fost lansat şi se află în plină desfăşurare în Albania, Armenia, Bosnia, Georgia, Egipt, Liban şi Federaţia Rusă, Bielorusia, Polonia, România. În România, proiectul se desfăşoară cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aprobat în şedinţa din 17-18 ianuarie 2006, la iniţiativa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Prevenirea şi combaterea abandonului şcolar În anul 2009, ca o continuare a proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România au iniţiat proiectul "Alege şcoala!" cu scopul prevenirii şi combaterii fenomenului abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii educaţionale alternative de tipul şcolii de duminică, necesare motivaţiei pentru educaţie a copiilor din mediul rural şi urban cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. În toamna anului 2010, proiectul a fost extins la nivel naţional - în cinci regiuni de dezvoltare ale României. Principalele activităţi constau în formarea specifică (în cadrul a 154 de sesiuni de formare) a 2.000 de preoţi şi profesori de religie implicaţi în prevenirea fenomenului abandonului şcolar în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psihopedagogice, organizarea de întâlniri de tipul şcolii de duminică pentru aproximativ 18.000 de copii din mediul rural şi urban, organizarea a 144 de tabere de creaţie, la care vor participa peste 6.000 de copii şi a unui concurs naţional pe teme religioase cu premii. Proiectul "Alege şcoala!" se desfăşoară pe parcursul a trei ani (2010-2013) şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2.