Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Nou număr din „Agenda creştinului“
Parohia "Sfântul Nicolae" - Brânduşa din Craiova a editat săptămâna trecută un nou număr din foaia parohială "Agenda creştinului", pentru perioada 5-11 iunie. Publicaţia este distribuită gratuit enoriaşilor şi cuprinde rubrici de interes duhovnicesc, precum şi de actualitate parohială. În cuprinsul ultimului număr sunt dezvoltate pe larg următoarele teme: Despre duminica a şaptea după Sfintele Paşti: a "Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic", Programul de slujbe al săptămânii a VII-a după Înviere, Anunţuri: Pomenirea sărindarelor, Evenimente de viitor - hramul de vară al Bisericii Brânduşa - "Duminica Tuturor Sfinţilor", De vorbă cu duhovnicul - "Este greşit să facem slujbe la altă biserică decât cea de care aparţinem?", Să ne rugăm pentru cei în nevoie ai noştri. Editarea publicaţiei se face sub îndrumarea şi supravegherea preotului paroh Gabriel Sorescu.



.jpg)
