Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Noul ambasador al Republicii Cipru, în vizită de prezentare la Patriarhia Română
La Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit ieri în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa doamna Kalliopi Avraam, ambasadorul Republicii Cipru în România, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Doamna ambasador a mulţumit pentru primire şi a evidenţiat relaţiile tradiţionale foarte bune dintre cele două ţări şi popoare ortodoxe, cu un patrimoniu creştin ortodox foarte bogat. În contextul preluării Preşedinţiei semestriale a Uniunii Europene de către Cipru de la 1 iulie 2012, noul ambasador al Republicii Cipru în România a considerat oportună organizarea unor consultări între statele membre ale Uniunii Europene cu populaţie majoritar ortodoxă pentru identificarea şi susţinerea unor proiecte de interes comun. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat legăturile de frăţietate dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă a Ciprului şi a exprimat speranţa intensificării cooperării practice dintre cele două popoare ortodoxe, prin iniţierea unor programe culturale, educaţionale şi spirituale comune. În acest sens, Patriarhul României a propus organizarea unor consultări periodice bilaterale şi interortodoxe cu reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din statele membre ale Uniunii Europene pentru o mărturie comună a valorilor Ortodoxiei în context european. În acelaşi timp, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai propus organizarea unor pelerinaje la locurile sfinte din Cipru şi România, prin intermediul Biroului de pelerinaje Basilica Travel al Patriarhiei Române, cu scopul unei mai bune cunoaşteri reciproce şi aprofundării relaţiilor de prietenie între cele două ţări ortodoxe.



.jpg)
