În seara zilei de duminică, 8 decembrie, Biserica Albă, aflată pe Calea Victoriei din București, a fost gazda unui concert tradițional de colinde la care au participat numeroși credincioși și iubitori ai
Noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române a fost publicat în „Monitorul Oficial“
Potrivit articolului 205 din Statutul BOR, acesta intră în vigoare imediat după publicarea în „Monitorul Oficial“. Statutul reglementează activitatea organismelor centrale şi locale ale Bisericii, astfel încât acestea să se adapteze la necesităţile actuale ale credincioşilor.
Noul Statut de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost recunoscut de Guvern pe 16 ianuarie 2008, a fost publicat marţi, 22 ianuarie, în „Monitorul Oficial“ al României. Statutul reglementează activitatea organismelor centrale şi locale ale Bisericii, astfel încât acestea să se adapteze la necesităţile actuale ale credincioşilor. Potrivit articolului 205 din Statutul BOR, acesta intră în vigoare imediat după publicarea în „Monitorul Oficial“. „Pe 22 ianuarie a fost publicată, în nr. 50 al «Monitorului Oficial» al României, Hotărârea de Guvern nr. 53, din 16 ianuarie 2008, prin care se recunoaşte, de către autorităţile de stat din ţara noastră, Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Noul statut a fost aprobat de Sf. Sinod al BOR în ziua de 28 noiembrie 2007 şi înaintat apoi autorităţilor de stat spre recunoaştere“, ne-a declarat pr. Constantin Stoica, consilier relaţii cu presa în cadrul Patriarhiei Române.
Vechiul statut a fost dezbătut articol cu articol
Noul Statut de organizare şi funcţionare al BOR a fost revizuit în cursul anului 2007, după ce, noua lege a cultelor din ţara noastră, promulgată la sfârşitul anului 2006 prevedea ca fiecare cult recunoscut în România să depună obligatoriu la autorităţile de stat Statutul de organizare şi funcţionare, până la sfârşitul anului 2007. „BOR a făcut acest lucru, pentru că, începând din martie 2007, a fost desemnată o comisie sinodală, condusă de IPS Mitropolit Teofan, care a avut responsabilitatea din partea Sf. Sinod să amendeze Statutul BOR, astfel încât acesta să corespundă activităţii Bisericii din al treilea mileniu creştin. Anul trecut a fost o dezbatere în întreaga BOR în legătură cu proiectul de statut, pentru că acesta a fost dezbătut practic articol cu articol, inclusiv la nivel de eparhie, fiind implicaţi profesorii de teologie, consilierii administrativi, protopopii, toţi cei care puteau da o mână de ajutor în legătură cu această lucrare extrem de laborioasă. Au fost făcute foarte multe propuneri, s-au adus foarte multe amendamente“, a mai spus părintele Stoica.
În şedinţa Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, care a avut loc ieri, 23 ianuarie, s-a propus tipărirea în mai multe exemplare a noului statut, pentru a fi trimis către sectoarele administrative ale eparhiilor. Statutul BOR va fi apoi tipărit într-un tiraj mai mare, astfel încât el să ajungă în toate eparhiile ţării, la fiecare parohie, în mănăstiri, în toate şcolile de învăţământ.
Noul Statut pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române poate fi consultat pe internet, la adresa www.patriarhia.ro.