Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Nu uitaţi, în vreme de criză faptele contează, nu vorbele!”
Campania «Împreună ajutăm spitalele din Vaslui», derulată de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, poate fi sprijinită de acum şi cu donaţii prin SMS. Puteţi dona 2 euro trimiţând, din orice reţea, un SMS la numărul 8837, cu textul „VASLUI“. Nu se percepe TVA pentru aceste donaţii în nici o reţea de telefonie, fie că este vorba de abonamente sau cartele preplătite.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, îi îndeamnă pe toţi cei care au posibilitatea să sprijine această campanie: „Dragii mei! Este nevoie ca în aceste zile de încercare pentru toţi, să ne manifestăm susţinerea faţă de cei care sunt afectaţi de acest virus invizibil şi nemilos. Personalul medical, pacienţii şi familiile lor au nevoie de iubirea faptelor noastre concrete.
Asociaţia «Filantropia Ortodoxă» Huşi a demarat campania «Împreună ajutăm spitalele din Vaslui». Până acum am achiziţionat echipamente sanitare, materiale de protecţie şi de dezinfectare pe care le-am donat spitalelor din judeţ.
De astăzi putem ajuta mult mai simplu, donând 2 euro prin SMS, la numărul 8837, cu textul «VASLUI», din orice rețea. Micul nostru ajutor, precum şi rugăciunile pentru cei aflaţi în suferinţă sunt adevărata mângâiere pentru ei!
Doamne, ai grijă de cei bolnavi, de cei sănătoşi, de bătrâni, de tineri, de copii şi de îngerii sănătăţii noastre, care sunt medicii, asistenţii medicali şi infirmierele.
Vă încredinţez de toată dragostea şi de toate rugăciunile mele către Domnul!
Nu uitaţi, în vreme de criză faptele contează, nu vorbele!”
Campania „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui” se derulează cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, de către Episcopia Hușilor și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
Până în prezent, pe lângă ajutoarele alimentare acordate persoanelor vulnerabile, aflate în imposibilitatea de a se deplasa, a fost oferită suma de 25.000 euro spitalelor din Vaslui şi Bârlad, o ambulanţă a fost dată în folosinţă Spitalului Judeţean din Vaslui, iar pentru Spitalul din Huşi s-au oferit echipamente de protecţie.
În momentul de faţă se doreşte achiziţionarea unui aparat de ventilaţie mecanică, precum şi mai multe echipamente de protecţie şi dezinfectante pentru cele trei spitale din judeţ.
Contul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi este următorul:
RO43 RNCB 0261 1603 7343 0001
De asemenea, relaţii pot fi oferite la numărul de telefon: 0765.234.159