În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Numai dacă ne iertăm unii pe alţii, avem dreptul să zicem «Hristos a înviat!»“
În după-amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Denia pentru Sfânta şi Marea Luni, în care s-a făcut „pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului“, la Parohia Mănăstirea din Protopopiatul Iaşi 3, păstorită de părintele Gabriel Gheorghe Puiu.
Din soborul slujitor a făcut parte pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Mihail Roşu, protopopul Protoieriei Iaşi 3, părintele Cleopa Ştefan, stareţul Mănăstirii Dagâţa, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi.
„Săptămâna cea mai sfântă din timpul unui an“
În cuvântul de învăţătură rostit la final, IPS Părinte Teofan a făcut apel la trăirea în duh creştinesc autentic în Săptămâna Patimilor: „Săptămâna ce urmează este cea mai sfântă din timpul unui an. În această săptămână ni se aminteşte de pătimirile Domnului Hristos, de intrarea Sa în Ierusalim, de cuvintele pe care le-a rostit în Templul din Ierusalim, de trădarea lui Iuda, de Cina cea de Taină, de momentul în care Domnul Hristos a spălat picioarele ucenicilor; ne amintim de rugăciunea Lui în Grădina Ghetsimani, de sărutarea cea înşelătoare a lui Iuda, de judecarea Domnului de către farisei, de către Ponţiu Pilat şi de către regele Irod, de condamnarea Domnului Hristos la moarte, răstignirea Lui pe cruce, aşezarea în mormânt şi Învierea Lui a treia zi. Iată o suită de momente care ar trebui să ne oprească din iureşul vieţii noastre. Este o săptămână în care suntem chemaţi să mărim intensitatea postului şi să stăm mai mult la rugăciune, atât la casele noastre, cât şi la slujbele de dimineaţă sau de seară ale Bisericii. Este o săptămână în care trebuie să ne gândim la cei mai săraci dintre noi, pentru ca şi ei să aibă bucuria Sfintelor Paşti prin punerea pe masă a celor trebuincioase. Este o săptămână în care cei care nu s-au spovedit până acum trebuie să facă acest lucru şi, cu binecuvântarea preotului, să primească Sfintele Taine. Este o săptămână în care trebuie să ne cercetăm şi să vedem dacă suntem certaţi cu cineva şi să căutăm orice cale ca să nu ne ajungă noaptea de Paşti fiind în vrajbă cu cineva; cântările Bisericii ne spun că numai dacă ne iertăm unii pe alţii, avem dreptul să zicem «Hristos a înviat!»“.
Printre credincioşii prezenţi la slujba arhierească de Parohia Mănăstirea s-a aflat şi doamna Rodica Lupu din satul Tarniţa, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi, mamă a 18 copii născuţi, dintre care 16 trăiesc, căreia Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a dăruit o icoană.
Ieri, 6 aprilie 2015, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Denia din Sfânta şi Marea Marţi, în care s-a făcut pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie, în Parohia Vlădeni, Protopopiatul Iaşi 1.
Deniile sunt slujbe de dimineaţă care se săvârşesc în seara zilei precedente, ca o formă de priveghere prelungită a zilei. În cadrul Deniilor din Săptămâna Patimilor sunt rememorate ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, respectiv prinderea, judecarea, răstignirea şi îngroparea.