În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Număr nou al revistei „Învierea“
De curând, la Tipografia eparhială „Partoş“ a apărut nr. 23 (557), serie nouă, mai 2014, al revistei „Învierea“ a Arhiepiscopiei Timişoarei. Revista debutează cu editorialul intitulat „Sfântul Duh şi misiunea Bisericii“ şi continuă cu două articole teologice: „Epicleze - gânduri, reflecţii, meditaţii“, semnat de pr. prof. univ. dr. Sorin Cosma, şi „Parohia, centru al pedagogiei persoanei“, semnat de arhim. dr. Teofan Mada. De asemenea, sunt prezentate mai multe articole religioase şi recenzii, precum „Pelerin în Ţara Sfântă“, semnat de prof. Maria Tcaciuc Brăteanu, dar şi o serie de poezii semnate de preoţi, studenţi şi credincioşi din eparhie. Ultima rubrică a revistei, „Actualitatea religioasă“, prezintă cele mai importante evenimente cultural-religioase din luna mai, precum întrunirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, eveniment bisericesc în Serbia, moaştele Sfântului Andrei Şaguna la Timişoara, aniversarea Universităţii de Vest din Timişoara, Simpozionul internaţional de teologie „Sfânta Euharistie şi experienţa pocăinţei în tradiţia orodoxă“, conferinţe dedicate părintelui Teofil Părăian, întrunirea mitropolitană a asociaţiilor de tineret, vizite pastorale şi slujiri arhiereşti. Publicaţia cuprinde şi suplimentul „Stânca vieţii“, editat de Asociaţia „Oastea Domnului“ din Timişoara. Revista are 28 de pagini, apare în condiţii grafice foarte bune, imprimarea fiind executată la Tipografia „Partoş“ a Arhiepiscopiei Timişoarei. Redactorul publicaţiei este pr. dr. Marius Florescu. (Valentin Birău)