Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
O delegaţie a Patriarhiei Moscovei în vizită la Patriarhia Română
În ziua de 10 martie 2013, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita unei delegaţii a Patriarhiei Moscovei, condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Ilarion de Volokolamsk, care a participat la festivitatea de întronizare a noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei. În timpul întâlnirii a fost abordată cooperarea dintre cele două Biserici Ortodoxe surori în ceea ce priveşte învăţământul teologic, prin intensificarea schimbului de bursieri şi organizarea de pelerinaje la locurile sfinte din cele două ţări ortodoxe.
Au mai fost discutate diferite aspecte ale relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe surori şi ale dialogului intercreştin şi interreligios. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat dinamismul activităţii Bisericii Ortodoxe Ruse din ultimii ani şi a transmis un salut fratern Preafericirii Sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
