În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O ediţie îmbunătăţită a cărţii de cult „Apostol“
La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o nouă ediţie a cărţii de cult „Apostol“. Aceasta este una îmbunătăţită, corectată şi completată. Textul a fost confruntat cu ultima ediţie a Sfintei Scripturi (2008), dar s-a ţinut seama şi de diortosiri anterioare, realizate de mari liturgişti precum pr. prof. Petre Vintilescu şi pr. prof. Ene Branişte.
De asemenea, au fost consultate şi ediţii româneşti mai vechi, precum cea reprezentativă de la Neamţ, din anul 1851, realizată pe baza textului diortosit de Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul. A fost folosit şi Tipicul Mare (Iaşi, 1816), precum şi ultima ediţie greacă a „Apostolului“ (Atena, 2007). Împărţirea noii ediţii urmează îndeaproape cuprinsul ultimei ediţii a Evangheliei (2012), astfel încât fiecărei pericope apostolice îi corespunde o pericopă din Evanghelie. Totodată, s-a reintrodus capitolul cu pericope de obşte, necesar pentru cinstirea sfinţilor care nu au pericopă proprie sau nu au încă slujbe alcătuite, deşi sunt cinstiţi local. S-a acordat o grijă sporită identificării, corectării şi completării versetelor din Psalmi care constituie Prochimenele şi Aliluiarele, pentru ca ele să exprime cât mai deplin semnificaţiile fiecărei sărbători sau zile liturgice, în conformitate cu vechile lecţionarii şi tipice ortodoxe. Această ediţie mai beneficiază şi de o ţinută grafică superioară, fiind împodobită cu icoane şi frontispicii policrome.
Editarea acestei cărţi de slujbă s-a făcut sub supravegherea pr. Mihai Hau, consilier patriarhal-coordonator al Editurilor Patriarhiei Române, iar tipărirea a fost coordonată de protosinghelul Varsanufie Jebura, consilier patriarhal-director al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti. Prezenta ediţie a „Apostolului“ a fost revizuită de pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, şi de arhim. dr. Chiril Lovin, redactor-coordonator al Departamentului Carte de cult din cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Tehnoredactarea textului a fost realizată de Aurelia Droană. (Diac. Ştefan Sfarghie)